Sicriul cu trupul neînsufleţit al lui Mitică Popescu va fi depus joi la Teatrul Mic din Capitală. Actorul va fi înmormântat vineri

Publicat: 04 01. 2023, 17:38
Actualizat: 04 01. 2023, 17:51
Foto: Facebook

Sicriul cu trupul neînsufleţit al lui Mitică Popescu va fi depus joi la Teatrul Mic din Capitală. Cei care vor să îşi ia rămas bun de la marele actor Mitică Popescu o pot face joi, între orele 12.30-19.30, în foaierul Teatrului Mic din Str. Constantin Mille nr 16.

Începând cu ora 20.30, sicriul cu trupul neînsufleţit va fi la Capela Cimitirului Bellu. Slujba de înmormântare va avea loc vineri, la ora 15:00, la Cimitirul Bellu, potrivit instituţiei teatrale.

Cine a fost Mitică Popescu

Mitică Popescu s-a născut în Bucureşti, pe data de 2 decembrie 1936, absolvind Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică ”I.L. Caragiale”  în anul 1967.

Actorul a realizat roluri de excepţie în spectacolele de teatru: ”Cititorul de contor” de Paul Everac (1976, regia Paul Everac), ”Să îmbrăcăm pe cei goi” de Pirandello (1978, regia Cătălina Buzoianu), ”Maestrul şi Margareta” de Bulgakov (1980, regia Cătălina Buzoianu), ”Nişte ţărani” de Dinu Săraru (1981, regia Cătălina Buzoianu), ”O femeie drăguţă cu o floare şi ferestre spre nord” de Eduard Radzinski (1986, regia Dragoş Galgoţiu), ”Pescăruşul” de Cehov (1993, regia Cătălina Buzoianu), ”Cum vă place” de William Shakespeare (1996, regia Nona Ciobanu), ”Sonata fantomelor” de August Strindberg (1999, regia Cătălina Buzoianu), ”Şcoala femeilor” de Moliere (1999, regia Alexandru Dabija), ”Slugă la doi stăpâni” de Carlo Goldoni (1999, regia Mihai Constantin Ranin), ”Viitorul e maculatură” de Vlad Zografi (2000, regia Nona Ciobanu), ”Alex şi Morris” de Michael Elkin (2004, alături de regretatul Ştefan Iordache, regia Gelu Colceag) sau ”Colonia îngerilor” de Ştefan Caraman (2007, regia Nona Ciobanu), potrivit news.ro.

De asemenea, Mitică Popescu a jucat în zeci de filme iubite de români: ”Stejar, extremă urgenţă” (regia Dinu Cocea, 1973), ”Mere roşii” (regia Alexandru Tatos, 1976), „Vânătoarea de vulpi” (regia Mircea Daneliuc, 1980), ”De ce trag clopotele, Mitică?” (regia Lucian Pintilie, 1981), ”Înghiţitorul de săbii” (regia Alexa Visarion, 1981), ”Glissando” (regia Mircea Daneliuc, 1985), ”Căsătorie cu repetiţie” (regia Virgil Calotescu, 1985), „Morometii” (regia Stere Gulea, 1987), ”Secretul armei…secrete” (regia Alexandru Tatos, 1988), ”Cel mai iubit dintre pământeni” (regia Şerban Marinescu, 1993), ”Dulcea saună a morţii” (regia Andrei Blaier, 2003), ”Păcală se întoarce” (regia Geo Saizescu, 2006), ”Ticăloşii” (regia Şerban Marinescu, 2007) sau ”Umilinţă” (regia Cătălin Apostol, 2011).