Șoferița din Iași care a omorât patru muncitori cu mașina avea discernământ în momentul accidentului

Publicat: 06 07. 2022, 11:22
Adina Iuliana Ghervase, șoferița din Iași care a omorât patru muncitori cu mașina

Femeia din Iași care a omorât patru muncitori după ce a intrat cu mașina în ei avea discernământ în momentul producerii accidentului, potrivit expertizei psihiatrice.

Mai mult, după ce i-a lovit mortal pe cei patru, femeia a mers a doua zi la mall, fiind găsită de polițiști la o terasă.

Anchetatorii au cerut o expertiză psihiatrică pentru a afla dacă șoferița avea sau nu discernământ, iar specialiștii au ajuns la concluzia că avea discernământ în momentul în care a produs accidentul.

„În urma expertizării medico-legale psihiatrice a inculpatei, comisia medico-legală a stabilit faptul că inculpata a săvârșit fapta cu discernământ”, a declarat procuroroul Dragoş Bordeianu, citat de Antena3.

Femeia se află în arest preventiv pentru 30 de zile.

Accidentul de la Iași a avut loc luna trecută

Accidentul a avut loc pe 17 iunie. Femeia în vârstă de 39 de ani a pierdut controlul volanului într-o curbă, a lovit o clădire și a intrat în autoutilitara care se afla parcată pe dreapta și lângă care se aflau mai mulți muncitori de la firma Citadin.

Conducătoarea auto a fost testată cu aparatul alcooltest, rezultând o valoare de 0,42 mg/l alcool pur în aerul expirat. Femeia a fost arestată preventiv pentru 30 de zile, decizia fiind luată pe 18 iunie de către magistraţi.

Inițial, autoturismul a lovit o clădire de pe marginea drumului și apoi a ricoșat în autoutilitara companiei municipale de mentenanță a drumurilor Citadin SA. Muncitorii efectuau o lucrare de reparație la un grătar de scurgere, când au fost loviți.

În urma impactului, și-au pierdut viața inginerul Ciprian Nicolae Duca, Ion Cojocaru, Alexandru Bounegru și Gheorghe Șutacu.

Un martor a aspus că a văzut-o pe femeie cu puțin timp înainte accident, făcând drifturi într-o parcare.

După accident, ea a fost testată cu aparatul etilotest, reieşind o valoare de 0,42mg/l alcool pur în aerul expirat.

După ce a fost scoasă din maşină, şoferiţa a fost transportată la spital, unde a refuzat internarea.