Ștefan Popescu explică pentru Gândul protestele din Franța. Vor contamina toată Europa?

Valul de proteste violente care a cuprins Franța, Italia, Belgia și alte state europene ridică semne de întrebare cu privire la stabilitatea politică și socială a continentului. De la nemulțumirile provocate de scumpiri și măsurile de austeritate până la radicalizarea discursului politic, Europa pare să traverseze o perioadă de tensiuni tot mai accentuate. Analistul de politică externă Ștefan Popescu a explicat, pentru Gândul, care sunt cauzele acestor mișcări și în ce măsură ele riscă să afecteze întreaga construcție europeană.

Protestele din ultimele zile au provocat scene de violență în mai multe orașe europene. În Franța, manifestațiile împotriva scumpirilor și a politicilor guvernamentale au degenerat în confruntări cu forțele de ordine, incendieri și distrugeri de magazine. Incidente similare au fost înregistrate în Italia și Belgia, în timp ce în Portugalia și Albania oamenii au ieșit în stradă pe fondul unor nemulțumiri economice și sociale.

Cu toate acestea, Ștefan Popescu consideră că mișcările de protest nu trebuie privite ca expresia unei revolte europene unitare, ci mai degrabă ca manifestări ale unor crize naționale, alimentate de probleme economice, politice și identitare distincte.

„Cetățeanul european din Franța, Belgia, Spania — spun «european», depășind frontierele UE — votează având universul național propriu și ținând cont și de anumite ingrediente specifice ale crizei: erodarea încrederii în politicieni, nemulțumirile cu privire la moderarea acțiunii guvernamentale a doamnei Meloni, cum este cazul Italiei”, explică analistul.

Franța, între tradiția protestelor și radicalizarea scenei politice

În cazul Franței, situația este cu atât mai complexă cu cât manifestațiile de stradă reprezintă o componentă istorică a vieții politice și sociale. Potrivit analistului, actualele tensiuni trebuie interpretate atât prin prisma acestei tradiții, cât și în contextul apropierii alegerilor prezidențiale din 2027.

„În Franța, trebuie să plasăm aceste mișcări dincolo de tradiția protestelor care a marcat întotdeauna cea de-a Cincea Republică Franceză. Există o memorie istorică a protestului în Franța”, subliniază Ștefan Popescu.

Un factor suplimentar de tensiune îl reprezintă încheierea celor două mandate prezidențiale ale lui Emmanuel Macron. Scrutinul prezidențial programat pentru aprilie și mai 2027 se anunță decisiv pentru viitorul politic al Franței, într-un moment în care formațiunile moderate pierd teren, iar competiția electorală este dominată tot mai puternic de forțele aflate la extremele spectrului politic.

„Apropierea marii competiții electorale este marcată de finalul celor 10 ani de mandat ai lui Emmanuel Macron. Alegerile de peste șase luni au o miză foarte mare, într-un context de supraexcitare a campaniei politice, de dispariție a forțelor moderate și de transfer al electoratului către două forțe situate la poli opuși: Reuniunea Națională și Franța Nesupusă”, afirmă analistul.

În interpretarea sa, ascensiunea formațiunii de stânga radicală Franța Nesupusă este legată inclusiv de o strategie electorală orientată către comunitățile și grupurile de alegători mobilizate de teme identitare.

Ștefan Popescu descrie poziționarea acestei formațiuni prin ceea ce numește „politica porților deschise 100%”, pe care o consideră mai degrabă o strategie de extindere a bazei electorale decât un model de societate. Analistul folosește în acest context termenul controversat de „islamostângism”, asociat în dezbaterea politică franceză apropierii dintre anumite curente ale stângii și revendicările identitare musulmane.

Pot protestele să slăbească Uniunea Europeană?

Analistul nu consideră că protestele vor produce neapărat un efect de domino identic în toate statele europene. Pericolul major ar putea veni, în schimb, din destabilizarea politică a statelor care susțin funcționarea proiectului european.

„Sunt evenimente cu specific național, având totuși capacitatea nu neapărat de dislocare, dar de subminare a capacității europene de a funcționa ca un întreg. Pentru că zguduie tocmai acea parte a Europei care are capacitate de acțiune: Franța, Belgia, Italia, Germania”, avertizează Ștefan Popescu.

În opinia sa, vulnerabilitatea este cu atât mai importantă cu cât tulburările sociale și politice afectează țări care au avut, în mod tradițional, un rol determinant în definirea direcției Uniunii Europene.

„Țările din Est, care nu au aceeași capacitate de acțiune, nu sunt afectate, dar sunt afectate tocmai acele țări care sunt considerate motoare ale modelului european”, mai spune analistul.

Concluzia analizei lui Ștefan Popescu este că Europa nu se confruntă neapărat cu o singură revoltă care traversează granițele, ci cu o acumulare de tensiuni naționale ale căror consecințe pot deveni europene. Iar riscul cel mai important nu este extinderea violențelor în sine, ci diminuarea capacității politice a statelor care reprezintă motoarele Uniunii Europene.