Stelian Ion, USR, amendat pentru protestul anti-Rafila, de la Ministerul Sănătății. Deputatul consideră că este un act politic de intimidare

Publicat: 12 09. 2023, 15:33
Actualizat: 12 09. 2023, 15:37

Deputatul USR Stelian Ion a primit o amendă de 1.000 de lei pentru protestul spontan care a avut loc, marţi, în faţa la Ministerul Sănătăţii. Acesta a precizat că va contesta această sancțiune. Parlamentarul îi cere demisia ministrului PSD, Rafila, pentru tăierea bugetului PNRR pentru Sănătate, în numele formațiunii sale politice. Reamintim că mai mulți parlamenteri USR și suporteri ai partidului de opoziție au manifestat în fața ministerului condus de Rafila, din cauza diminuării fondurilor nerambursabile PNRR în domeniul sănătăţii cu 740 milioane euro. 

Stelian Ion, fost ministrul al Justiției, nu se declară intimidat de amendă. Deputatul consideră contravenția un abuz, ținând cont că a fost vorba de un protest pașnic, fără nici un fel de probleme.

„Oamenii ăştia cred că prin procese verbale de contravenţie şi amenzi o să reuşescă să ne oprească, să mai spunem adevărul şi să mai protestăm. Nu o să reuşească! În mod abuziv se dau nişte amenzi la nişte manifestaţii absolut decente, paşnice, prin care nu facem altceva decât să ne exprimăm nemulţumirea faţă de modul abject în care aceşti oameni îşi bat joc de sănătatea noastră şi de banii noştri. Ei cred că prin astfel de procese verbale şi amenzi o să îi oprească pe oameni. Eu cred că şi-au încurcat socotelile şi cred că va veni reversul: oamenii vor fi din ce în ce mai nemulţumiţi de atitudinea asta abuzivă, discreţionară şi de dispreţ faţă de soarta noastră a tuturor”, a explicat Stelian Ion, potrivit comunicatului de presă al USR.

Rafila, chemat să dea explicații în Parlament, pe tema finanțării PNRR

Parlamentarii USR au depus o cerere către Biroul permanent al Camerei Deputaţilor pentru ca ministrul Sănătăţii Alexandru Rafila să vină în Parlament şi să explice tăierea a 740 de milioane de euro din PNRR pentru noi spitale şi dotări. Parlamentari şi membri ai USR au mers marţi şi la Ministerul Sănătăţii, pentru a cere demisia lui Alexandru Rafila.

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a explicat, luni, că ajustarea PNRR a diminuat fondurile nerambursabile în domeniul sănătăţii cu 740 milioane euro şi a adăugat că nu era de dorit ca ţara noastră să fie pusă în situaţia să plătească de la buget sumele pentru unele proiecte care nu ar fi putut respecta termenul de finalizare.

Ministrul PSD a mai spus că proiectele în cauză vor fi realizate cu împrumuturi de la Banca Europeană de Investiţii (BEI), fonduri rambursabile şi anume ele vor fi returnate de la buget. Acesta a mai afirmat că din cauza acestei ajustări a fost necesară rezivuirea investiţiilor în infrastructura spitalicească şi astfel sunt afectate şase proiecte de investiţii.

Citiți și: VIDEO | Alexandru Rafila, la semnarea contractelor de finanțare pentru trei noi spitale: ”Din păcate, prin acest PNRR, 22 de judeţe au fost excluse”

Alexandru Rafila: „Cel mai important PROIECT strategic în infrastructura spitalicească din ultimii 30 de ani din România a fost aprobat”