Tânăr motociclist, decedat într-un accident GRAV, la Rîmetea. Medicii au încercat să-l resusciteze peste o oră

Publicat: 14 05. 2023, 19:36
Sursa foto - Caracter ilustrativ

Un motociclist în vârstă de 22 de ani, din Turda, județul Cluj, a murit, duminică, în zona localității Rîmetea, din județul Alba, după ce a lovit un stâlp. Martorii oculari susțin că a fost vorba despre o autoaccidentare.

Un elicopter SMURD a aterizat în apropiere, pentru transportul motociclistului accidentat, însă acesta nu a răspuns manevrelor de resuscitare timp de mai bine de o oră. Accidentul a avut loc duminică, în jurul orei 14.30.

„Un tânăr de 22 de ani din municipiul Turda, județul Cluj, în timp ce conducea o motocicletă, a intrat în coliziune cu un stâlp din afara părții carosabile. Din nefericire, tânărul nu a răspuns manevrelor de resuscitare și a fost declarat decesul”, a transmis Poliția Alba.

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă. Pentru a-l ajuta pe tânăr au intervenit și salvatorii montani ai Serviciului Public Judetean Salvamont Salvaspeo Alba, precum și ambulanța, potrivit observatornews.ro.