TRAGEDIE în Botoșani! Un bărbat a fost găsit mort în puțul liftului

Publicat: 09 03. 2023, 15:24

Tragedie în Botoșani! Un bărbat a fost găsit mort în puțul liftului chiar în blocul în care locuia. Vecinii spun că acesta obișnuia să consume alcool și îi plăcea să experimenteze senzații tari, deschizând ușile liftului cu șurubelnița după care urca pe cabluri de la un etaj la altul, scrie botosaneanul.ro.

Potrivit sursei citate, bărbatul ar mai fi căzut în puțul liftului, însă fără să se rănească grav, însă, de data aceasta, gestul său periculos i-a fost fatal. Bărbatul locuia la etajul 10 al blocului din centrul orașului Botoșani.

Potrivit vecinilor bărbatului decedat, liftul blocului turn era stricat încă de miercuri, iar un angajat al firmei care asigură mentenanța ascensorului, care a venit să îl repare, l-a găsit pe bărbat mort în puțul liftului.

Noaptea trecută, unii dintre locatari l-ar fi văzut în jurul orei 23.00, într-o avansată stare de ebrietate. Bărbatul, spun vecinii, obișnuia să deschidă adesea cu o surubelniță ușile liftului și să se cațere pe cabluri, de la un etaj la altul.

În urma apelului la 112, echipajul Serviciului Județean de Ambulanță chemat la fața locului a constatat decesul. La locul tragediei au ajuns și polițiștii criminaliști, care au deschis o anchetă.