Tragedie la una dintre cele mai mari baze militare din Canada. Mai mulți morți și răniți după ce flăcările au făcut scrum Baza Wainwright

Publicat: 18 10. 2026, 08:59
Tragedie la una dintre cele mai mari baze militare din Canada

Incendiu major izbucnit la una dintre cele mai mari baze militare din Canada. Potrivit autorităților, flăcările au ucis mai multe persoane, alte zeci suferind răni grave.

Oficial, nu a fost transmis, încă, un număr exact al victimelor.

Vântul puternic a răspândit flăcările

Incendiul a izbucnit la Baza Navală Wainwright, oraș din estul provinciei canadiene Alberta. Într-o postare pe Facebook, preluată de CBC, autoritățile din districtul municipal scriu că „flăcările s-au răspândit rapid din cauza vânturilor puternice”.

 Loading ...

Ministrul canadian al Apărării, David McGuinty, a declarat că „au existat atât decese, cât și răniți în urma unui incident de la o bază”. El nu a oferit detalii despre numărul de victime sau despre ce a cauzat incendiul inițial, dar a descris incidentul ca fiind „o situație activă și delicată”. Potrivit acestuia, în curând se va declanșa o anchetă.

Baza Navală Wainwright, situată la aproximativ 210 kilometri sud-est de capitala provinciei Edmonton, este una dintre cele mai aglomerate baze ale armatei canadiene. Acolo se află Centrul de Antrenament pentru Manevră și Centrul de Antrenament al Diviziei a 3-a. De asemenea, este un teren de antrenament pentru unitățile forțelor de teren ale armatei cu baza în Edmonton.

Prim-ministrul Mark Carney a confirmat că „incendiul a fost provocat de un incident grav”, fără a explica, însă, despre ce „incident grav” este vorba.