Alertă antiteroristă la sediile Avocatului Poporului, Jandarmeriei, IGPR și BEC
Trupele antiteroriste și pompierii sunt prezenți la sediile Avocatului Poporului, Jandarmeriei Române și IGPR, după ce, în urmă cu câteva zeci de minute, a fost dată alarma.
Potrivit informațiilor furnizate de Digi 24, la aceste adrese au fost trimise plicuri considerate suspecte, în care se afla un praf alb. În consecință, angajații instituțiilor au sunat la numărul de urgență 112, iar ulterior a fost declanșată alarma antiteroristă.
- Ofițerii de la trupele antiteroriste – dar și pompieri specializați în verificarea unor astfel de situații cu grad sporit de risc – au fost trimiși la fața locului și au ridicat probe din praful alb.
- În urma analizelor se va stabili dacă praful alb prezintă sau nu un pericol.
Sursele Gândul au declarat, în exclusivitate, că un astfel de plic suspect a fost primit și la Biroul Electoral Central (BEC).
„Și la BEC s- a primit un astfel de plic cu substanță suspectă. A fost sesizată Poliția pentru că specialiștii să vină să ridice plicul. Se inspectează locul la aceasta oră, iar substanța va fi testată pentru a fi exclus orice pericol”, au precizat sursele Gândul.
Activitățile de verificare sunt în desfășurare
La fața locului s-au deplasat echipe de poliție și reprezentanți ai Inspectoratului General pentru Situații de Urgență București-Ilfov.
- De asemenea, activitățile beneficiază de sprijinul Serviciului Român de Informații.
- Totodată, au fost solicitați și specialiști din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate București.
Activitățile de verificare sunt în desfășurare, iar autoritățile continuă să aplice măsurile necesare, pentru prevenirea oricărui potențial incident.
Ofițerii de la trupele antitero – dar și pompierii specializați în verificarea acestor situații – au fost trimiși la fața locului | Foto – GÂNDUL
O situație similară a fost înregistrată și la sediul Jandarmeriei Române, dar și la Inspectoratul General al Poliției Române (IGPR), fiind primit e alte plicuri care conțineau un praf de culoare albă.
Nu este exclusă ipoteza ca plicurile trimise la Avocatul Poporului, Jandarmeria Română și IGPR să fie expediate de aceeași persoană.
Citește și:
Nicușor Dan: „Câți bani publici au fost deja cheltuiți pentru pre-campania lui Antonescu?”