Tulpina Delta, descoperită pe litoral. Câte cazuri au fost confirmate în Constanța

Publicat: 09 08. 2021, 13:25

Tot mai multe cazuri de Covid-19 pe litoralul românesc și toate sunt legate de infectarea cu tulpina Delta, cea mai puternică variantă a coronavirusului.

Autoritățile sanitare dobrogene anunță că încă 10 cazuri de Covid-19 au fost confirmate în județul Constanța. Din acestea, șapte sunt infectări cu tulpina Delta la persoane nevaccinate.

Șase femei și patru bărbați, infectați cu tulpina Delta

Potrivit reprezentanților Prefecturii Constanța, 10 noi cazuri au fost confirmate cu tulpina Delta pe raza județului Constanța. Este vorba despre 6 femei (cu vârste cuprinse între 16 și 70 de ani) și 4 bărbați (între 32 și 64 de ani). Dintre cele 10 cazuri noi, șapte sunt persoane nevaccinate.

În cazul a patru din cele 10 persoane, s-a descoperit un istoric de călătorie în Dubai, Franța, Spania și Olanda. Deocamdată, o singură persoană a ajuns internată în spital.