Imagini stupefiante într-o biserică din București. Un bărbat a furat CUTIA MILEI cu totul și a plecat / Câți bani se aflau în lăcașul de cult
Poliţistii Secției 1 au pus în aplicare un mandat de aducere, emis pe numele unui bărbat, în vârstă de 61 de ani, față de care sunt efectuate cercetări într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de furt. Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat magistraților cu propunere legală.
Potrivit surselor Gândul, furtul a avut loc la Biserica Sfântul Vasile-Victoria, de pe strada Calea Victoriei, nr. 198. Imaginile de pe camerele de supraveghere l-au surprins pe hoț furând cutia milei în care se aflau și banii strânși în lăcașul de cult.
La data de 7 mai 2025, a fost pus în aplicare un mandat de aducere, emis pe numele bănuitului, acesta fiind depistat și condus la audieri.
Cercetările sunt continuate de către Secția 1 Poliție, sub supravegherea Parchetului
La data de 27 martie 2025, poliţiști din cadrul Secţiei 1 Poliție au fost sesizați, prin apel 112, cu privire la faptul că, în aceeași zi, din incinta unei biserici, situată la o adresă din Sectorul 1, s-ar fi sustras aproximativ 2.500 de lei, sumă aflată într-o cutie special amenajată pentru donații.
Din cercetările și investigațiile efectuate, s-a stabilit că fapta ar fi fost comisă de către un bărbat, în vârstă de 61 de ani, cunoscut cu preocupări de natură infracțională.
Sursă VIDEO – IGPR / Sursă foto captură video IGPR
CITIȚI ȘI: