Cum a scăpat de închisoare un PEDOFIL din Germania, care și-a abuzat inclusiv nepoții. Motivul invocat de judecători

Publicat: 04 06. 2023, 16:02
Actualizat: 04 06. 2023, 16:06
Sursă FOTO: Shutterstock - caracter ilustrativ

Un pedofil din Germania a fost eliberat din închisoare, după o decizie luată de magistrații Tribunalului Regional din Bielefeld, deși bărbatul a comis peste 200 de abuzuri sexuale asupra minorilor, inclusiv nepoții săi.

Abram B, în vârstă de 63 de ani, a scăpat de pușcărie, în luna aprilie, după ce în timpul anchetei s-a stabilit că are un IQ de 39 până la 45, comparabil cu al unui copil în vârstă de 7 ani.

În acest context, judecătorii l-au considerat pe individ incapabil din punct de vedere al răspunderii juridice, informează Bild.

Printre victime s-au numărat și copiii fratelui său, pe care a început să-i abuzeze în 1996.

Pedofilul, care își vizita fratele în fiecare weekend, îi ademenea cei patru minori cu dulciuri, apoi profita de inocența lor. La acea vreme, unii dintre nepoții bărbatului mergeau la grădiniță, iar alții la școală.

Abram B. a încetat să-i mai abuzeze pe copiii fratelui său, abia după zece ani, când aceștia au început să riposteze.

Mai mult, în afara celor patru nepoți și nepoate, Abram B. l-a abuzat și pe copilul unui vecin.

În 2009, una dintre victime, 17 ani, le-a spus mărturisit părinților săi că a fost abuzat de individ, însă cazul nu a fost raportat autorităților. Abia în 2022, una dintre nepoatele pedofilului a depus plângere.

În cele din urmă, Abram B. a fost arestat, iar în timpul anchetei s-a stabilit că individul are un IQ de doar 39 până la 45, comparabil cu al unui copil în vârstă de 7 ani, deci este iresponsabil din punct de vedere juridic.

Pedofilul și-a recunoscut faptele, declarând că știa că „nu are voie să facă asta”.

Un psihiatru a certificat că Abram B. are un grad moderat de dizabilitate intelectuală și, ca urmare, tulburarea de comportament de pedofilie.

Acesta a avertizat că, dacă va întâlni copii în mediul său social, există un risc mare ca individul să recidiveze.

Chiar și așa, instanța a decis că pedofilul nu trebuie să mai stea în spatele gratiilor.

Pedofilul „nu a comis nicio infracțiune nouă verificabilă de 17 ani”, au argumentat magistrații.

La aflarea deciziei, avocatul Ralph Reckmann, care o reprezintă pe una dintre nepoatele abuzate, a afirmat: „Pentru clienta mea este o altă traumă. Și-a făcut curaj să depună plângere, împotriva voinței familiei și acum se simte trădată de justiție”.

După această decizie, victimele vor trebui să plătească cheltuielile de judecată.