Un tânăr de 28 de ani, diagnosticat cu o nouă formă de coronavirus letal

Publicat: 25 07. 2023, 15:03

Un tânăr de 28 de ani a fost diagnosticat cu o nouă formă de coronavirus letal – coronavirusul sindromului respirator din Orientul Mijlociu (MERS-CoV).

Pacientul se află în oraşul Al Ain, lângă Abu Dhabi, situat lângă graniţa cu Omanul, a anunţat luni Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS).

Bărbatul fost internat într-o clinică medicală luna trecută, a precizat OMS într-un comunicat. Oficialii locali din sectorul sanitar au verificat 108 persoane care au intrat în contact cu el, însă nicio infecţie secundară nu a fost depistată până în acest moment, scrie Agerpres.

Potrivit OMS, nu există niciun indiciu că pacientul ar fi intrat în contact cu cămile, animalele care contribuie la răspândirea MERS, o maladie diferită de COVID-19. OMS nu a furnizat detalii despre starea actuală de sănătate a tânărului infectat.

MERS este un virus răspândit între cămile şi lilieci

Cazuri de infectare cu virusul MERS-CoV – un coronavirus care poate să cauzeze febră, tuse, dificultăţi de respiraţie şi, în unele cazuri, pneumonie – au fost înregistrate în 27 de ţări începând din anul 2012, potrivit statisticilor publicate de OMS.

De atunci, 2.605 cazuri de MERS şi 936 de decese asociate acestei maladii au fost raportate.

MERS este un virus răspândit preponderent între cămile şi lilieci, însă din 2012 epidemiologii din Arabia Saudită au anunţat că acesta poate infecta şi oamenii.

Sursa foto: Shutterstock