USR și PNL boicotează ședințele Parlamentului și contestă noua alianță PSD-AUR-SOS. Înainte de boicot, liberalii au semnat condica de prezență, ca să poată încasa diurna, cheltuielile de cazare și transport

Publicat: 02 09. 2026, 10:03
Actualizat: 02 09. 2026, 11:33

Prin intermediul unei conferințe de presă, PNL și USR au anunțat că boicotează ședințele din Parlament și protestează împotriva noii alianțe formate PSD-AUR-SOS pe care o acuză de abuzuri. Înainte de boicot, liberalii au semnat condica de prezență, ca să poată încasa diurna și cheltuielile de cazare și transport.

 Update 10:20: Liderii grupurilor deputaților USR și PNL, Diana Stoica și Gabriel Andronache, au susținut declarații de presă, prin intermediul cărora au anunțat că vor boicota astăzi toate activitățile parlamentare, cu excepția activităților de grup.

Liderul deputaților PNL a citat Decizia CCR nr. 1.490/2010, potrivit căreia competența privind negocierea și renegocierea funcțiilor din Biroul Permanent aparține liderilor grupurilor parlamentare.

„Există inclusiv o decizie a Curții Constituționale care arată că modul în care s-au comportat ieri în plenul Camerei Deputaților, în mod abuziv, votând o modificare nediscutată de liderii de grup, nenegociată, nerenegociată de liderii de grup, este în mod evident un comportament abuziv”, a afirmat Andronache.

El a susținut că situația reprezintă „începutul sau semnele instaurării unei modalități autoritare de conducere a statului român”.

Gabriel Andronache: ”Grupurile PNL și USR din Camera Deputaților vor realiza astăzi un protest împotriva alianței PSD-AUR-SOS.

Ieri am avut un exemplu elocvent de încălcare a regulamentului din Camera Deputaților. Este bine să dăm citire și unei decizii a Curții Constituționale.

Negocierea și renegocierea nu revin unei majorități de conjunctură. Există inclusiv o decizie care arată că modul în care s-au comportat ieri în plenul Camerei Deputaților reprezintă, în mod evident, un comportament abuziv”

”Vom boicota astăzi toate activitățile parlamentare, cu excepția activităților de la grup. Nu vom fi prezenți la ședință, la votul final, la ședința Biroului permanent. Protestăm. Vedem cum continuă abuzul, în sensul în care legi pe care colegii noștri le-au promovat și care, în mod evident, fac bine sunt puse abuziv pe ordinea de zi, în sensul respingerii acestora”, a mai declarat acesta.

Diana Stoica a adăugat: ”Se fac peste 120 de zile de când PSD și AUR au dat jos guvernul Bolojan. De atunci a început acest amantlâc. Noi, PNL și USR, care asigurăm guvernarea acestei țări, luptăm să îmbunătățim viața românilor. PSD și AUR fac doar abuzuri. Încalcă statul de drept. PSD, care este foarte deranjat de faptul că cineva încearcă să le șubrezească controlul în fața sistemului de justiție. Pachetul de legi pe care colegii mei l-au prezentat vine să remedieze sistemul de justiție”. 

”Ordinea de zi de astăzi este ilegală. Ieri s-a votat ceva și apoi au fost băgate legile propuse de USR pentru a fi respinse astăzi. Noi nu vom gira această mizerie”.

Înainte de anunțarea boicotului, liberalii au semnat condica de prezență, ca să poată încasa diurna și cheltuielile de cazare și transport.

După ce şi-au introdus cartelele de pontaj în aparatele de pe holul parlamentului, deputaţii s-au aşezat în grupuri, în aşteptarea declaraţiilor celor doi lideri de grup.

Potrivit Legii 96/2006, privind statutul deputaţilor şi senatorilor, suma care ar reveni fiecărui parlamentar, pe zi, ar fi de 241 de lei, la care se adaugă cheltuielile cu transportul şi cazarea, dacă aceştia nu locuiesc în Bucureşti sau Ilfov. Suma care se decontează cu transportul, direct în circumscripţie, este de 1.400 de lei lunar, iar cazarea la 4.600 de lei pe lună.

Lista cu liberalii prezenți:
1. Gabriel Andronache/ liderul de grup
2. Ioan Bălan
3. Ovidiu Ionel Bogdan
4. Sebastian Burduja
5. Virgil Adrian Ciobanu
6. Dragoș Fănică Ciobotaru
7. Vasile Ovidiu Cîmpan
8. Ilie Aurelian Cotinescu
9. Adrian-Felician Cozma
10. Marian Crușoveanu
11.Mircea Fechet
12 .Călin-Grațian Gal
13. Gheorghe Andrei Daniel
14. Bogdan Iulian Huțucă
15. Iosif Florin Jianu
16. Alexandrin Moiseev
17. Patricia-Simina-Arina Moș
18. Andreea Firuța Neacșu
19. Petre-Emanoil Neagu
20. Octavian Oprea
21. Simona-Geanina Pistru-Popa
22. Florin-Claudiu Roman
23. Robert-Ionatan Sighiartău
24. George Cătălin Șerban
25. Gigel-Sorinel Știrbu
26. Raluca Turcan
27. Dumitru Țiplea
28. Ion-Marcel Vela

 


Știre inițială

Surse din cadrul partidelor au declarat, pentru Gândul, că vor sabota iar lucrările,  din cauza funcţiei care le-a fost luată pe 1 septembrie, de secretar al  Camerei Deputaţilor, funcţie pe care PNL o considera că ar aparţine liberalei Raluca Turcan.

Liderii grupurilor deputaților USR și PNL, Diana Stoica și Gabriel Andronache, susțin declarații de presă la 10:15 in fața Plenului, la P1 despre acest aspect.

Deşi cele două partide au anunţat că vor sesiza şi Curtea Constituţională, până acum nu a fost depusă nicio sesizare în acest sens.

În prima zi după reluarea sesiunii parlamentare, USR şi PNL au părăsit sala de plen din cauza funcţiei de secretar care le-a fost luată şi dată celor de la AUR.