VIDEO | Bogdan Aurescu, despre continuarea demersurilor Celulei de criză interinstituțională pentru evacuarea cetățenilor afgani colaboratori ai trupelor române

Publicat: 04 09. 2021, 11:48
Actualizat: 10 09. 2021, 16:06
Bogdan Aurescu / Mediafax FOTO / Andreea Alexandru

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a transmis unele precizări privind continuarea demersurilor Celulei de criză interinstituționale pentru evacuarea cetățenilor afgani colaboratori ai trupelor române, studenți cu burse în România și din alte categorii vulnerabile.

În conformitate cu deciziile adoptate în cadrul ședinței Consiliului Suprem de Apărare a Țării – din data de 25 august 2021 – Celula de criza interinstituțională (convocată pe 13 august 2021 și coordonată de Bogdan Aurescu, ministrul Afacerilor Externe) și-a continuat activitatea de identificare a celor mai bune soluții pentru evacuarea cetățenilor afgani esențiali pentru România.

Este vorba despre colaboratori ai trupelor române în teatrul de operațiuni din Afganistan, studenți cu burse în România, alte categorii vulnerabile precum jurnaliști, activiști pentru drepturile omului, magistrați și membri de familie ai acestora.

”Până în prezent, în urma demersurilor complexe ale Celulei de criză interinstitutionale, au fost evacuați din Afganistan 61 de cetățeni afgani din categoriile amintite. Aceștia se adaugă evacuării cu succes a tuturor celor 49 de cetățeni români care au dorit să fie repatriati, astfel că în prezent nu mai sunt cetățeni români care să solicite evacuarea, precum și a 7 cetățeni ai unor state aliate”, transmite MAE.

Cetățenii afgani au fost preluați de un reprezentant al Ambasadei României la Islamabad

În dimineața zilei de 4 septembrie 2021, în urma eforturilor Celulei de criză interinstituționale, inclusiv prin Ambasada României la Islamabad, 45 de cetățeni afgani au părăsit teritoriul Afganistanului și se află în siguranță pe teritoriul pakistanez. Cetățenii afgani au fost preluați de un reprezentant al Ambasadei României la Islamabad si transportați într-o locație unde vor rămâne până la definitivarea procedurilor specifice în vederea continuării deplasării către România.

MAE, prin misiunea diplomatică de la Islamabad, a emis vize cetățenilor afgani care dețineau documente de călătorie valabile, precum și documente care să le asigure tranzitul teritoriului afgan și accesul pe teritoriul statului pakistanez.

De asemenea, MAE a întreprins demersurile diplomatice pe lângă autoritățile pakistaneze competente pentru a facilita accesul cetățenilor afgani esențiali pentru România, inclusiv prin Ambasada României la Islamabad, care a transmis Note verbale către ministerele de externe și cel de interne din Pakistan.

MAE

Totodată, MAE precizează că – în cursul zilei de 3 septembrie 2021 – cinci cetățeni afgani, din categoria menționată a persoanelor esențiale pentru România, au fost evacuați din Afganistan și se află în siguranță în Pakistan, urmând să își continue deplasarea către România după finalizarea procedurilor specifice. De asemenea, MAE informează și că alte șase persoane de cetățenie afgană au fost sprijinite de Celulă de criză interinstituțională în vederea evacuării prin emiterea de către Ambasada României la Islamabad a vizei de intrare în România.

MAE mulțumește partenerilor din cadrul MAE pakistanez

MAE mulțumește în mod deosebit partenerilor din cadrul MAE pakistanez, în special Celulei de gestionare a crizelor, dar și celorlalte instituții și autorități pakistaneze pentru colaborare și pentru rolul avut în aceste demersuri.

Ministerul Afacerilor Externe informează, totodată, că Celula de criză interinstituțională își continuă activitatea și întreprinde demersuri, în regim de permanență, 24/7, pentru gestionarea situației cetățenilor afgani din categoriile menționate mai sus care și-au manifestat dorința de a fi evacuați în România – procesarea solicitărilor, contactarea, identificarea și validarea de securitate a acestora.

În acest scop, Celula interinstituțională de criză menține o legătură permanentă cu partenerii internaționali din teren.

MAE