Ion Cristoiu, despre alegerile europarlamentare: Dacă BĂSESCU va accepta să candideze, va fi o adevărată REVOLUȚIE

Publicat: 02 02. 2019, 11:23
Actualizat: 25 03. 2019, 23:05

This browser does not support the video element.

E mai mult decât un test. După părerea mea sunt la fel de importante ca prezidențialele. Din multe motive. Față de cele trei alegeri europarlamentare de până acum, e un moment în care toate partidele vor vedea pe ce picior dansează. Deci, nu mai avem de-a face nici cu sondaje de opinie, nici cu povești în care PSD-ul spune că stă bine, PNL-ul spune că stă bine, USR-ul… Acum se va vedea la vot. Deci, din acest punct de vedere este un examen crucial și pentru PNL și pentru PSD. Dacă eu aș fi în locul sistemului, ca să vorbesc ca la bodegă, aș face o șmecherie acum. Adică aș da multe voturi către Ponta, adică vasele comunicante, și aș face în așa fel încât PSD să aibă un scor… gândiți-vă că PSD-ul se raportează la scorul din decembrie, nu trebuie să fie el pe primul loc. Poate să fie, dar dacă e cu 25% pe primul loc față de 45%… ” a explicat jurnalistul.

 

Europarlamentare sunt și un test decisiv pentru partidele noi, deoarece acestea nu vor rezista pe termen mediu, dacă nu vor realiza pragul electoral, susține Ion Cristoiu.

„Cine nu trece acest examen, în sensul că nu trece pragul ăla de 5%, se desființează ca partid (…) Pentru partidele nou apărute este examenul lor decisiv. Nu e greu de presupus că dacă Pro România nu face pragul, el se desființează. Nu-mi spuneți mie că o să rămână Țuțuianu în continuare. Dacă obține un scor foarte important, vor pleca și mai mulți de la PSD, adică va fi un partid victorios. USR dacă va mușca cumplit din electoratul PNL, deci PNL este principalul partid amenințat, nu atât de mult precum e amenințat PSD-ul de Pro România pentru că USR chiar are un electorat al lui, ăla mai taliban… Trebuie văzut dacă se face o alianță PLUS cu USR”.

Iar un personaj cheie este fostul președinte Traian Băsescu și o posibilă candidatură a acestuia.

„Dacă Traian Băsescu, și așa se zvonește, se așează cap de listă, va fi o adevărată revoluție în europarlamentare. Toată lumea îl vede… că dacă nici pe Traian Băsescu nu-l vedem la Bruxelles… el, spre deosebire de Cioloș și Iohannis e mai nuanțat față de Bruxelles. Ați văzut că are poziția asta cu demnitatea…Ar introduce în dezbaterea pentru europarlamentare, foarte important, temele Uniunii Europene. Altfel, nici Corina Crețu nu are acea… poate Crin Antonescu ar avea imagine de bătălie. Din punctul acesta de vedere va conta foarte mult capul de listă. Cioloș are iar imagine. Adică, tot electoratul spune : „Măi, vine de-acolo”. Cioloș, Corina Crețu. Blaga nu are. Adică nu-l văd pe Blaga la Uniunea Europeană. O fi bun el pe aici, dar… Va conta foarte mult și cred că până la urmă Traian Băsescu va accepta, pentru că dacă se va așeza cap de listă, PMP-ul trece. E singura șansă. Altfel n-are nicio șansă” a explicat Ion Cristoiu.

În acest context se pune întrebarea cum ar arăta alegerile europarlamentare cu Traian Băsescu și poate Crin Antonescu, cap de liste. Totuși, în cazul liberalului, spune jurnalistul, s-ar putea opune chiar președintele Klaus Iohannis.

„Sigur nu-l vor pune pe listă din două motive. Dacă îl pune pe listă înseamnă că domnul Orban poate să se ducă să se culce pentru că …. campania electorală înseamnă totul pentru candidați, să știți, e foarte important. Gândiți-vă că Orban nu e pe listă și atunci Orban trebuie să-l laude pe Crin Antonescu. Și electoratul vede. Însă cea mai mare amenințare este pentru Klaus Iohannis. Deci, Klaus Iohannis va face orice ca să nu fie pe listă pentru că la un moment dat noi ne vom reaminti de Crin Antonescu, și îl vom vedea la lucru”.

„Cei care nu sunt la Putere și nu se consumă păstrează acest orizont de așteptare, acest >. Poate că nu e mare lucru. ” a conchis jurnalistul.

Interviul integral cu jurnalistul Ion Cristoiu va fi difuzat de MEDIAFAX și Gandul duminică, de la ora 17.00.