Marcel Vela trece la amenințări. Edilii care nu acceptă rezultatele BEC, scoși cu forța din primării!

Publicat: 29 09. 2020, 18:24

S-au scurs 48 de ore de la alegerile locale din 2020 și mulți candidați încă nu acceptă că au pierdut scrutinul de duminică, 27 septembrie. Pentru toți aceștia, ministrul de Interne are un mesaj clar: vor fi scoși cu forța din primării dacă nu pleacă singuri!

Într-un mesaj postat pe Facebook, Marcel Vela susţine că rămâne „foarte atent~ la ce se întâmplă în contextul recentelor alegeri şi anunţă că nu va tolera „nicio abatere de la lege”: „Am fost şi rămân foarte atent la tot ceea ce se întâmplă în contextul acestor alegeri şi, credeţi-mă, nu voi tolera nicio abatere de la lege! Colegii mei din Ministerul Afacerilor Interne sunt în continuare la datorie”.

Marcel Vela vorbește despre „disperarea unor candidați”

Ministrul de Interne arată că „procesul electoral nu a luat sfârşit”, chiar dacă alegătorii şi-au exprimat deja votul.

Vom rămâne vigilenţi la respectarea legii, astfel încât acest scrutin să reflecte în mod fidel şi categoric voinţa românilor din 27 septembrie. Disperarea unor candidaţi că au pierdut fotoliul de primar sau alegerile pentru Consilii nu trebuie să conducă la încălcarea legii, la fraude electorale. Este o chestiune de respect faţă de alegători, să ştii să pierzi cu demnitate”, scrie Marcel Vela pe Facebook.

Marcel Vela se laudă că este în politică de peste 30 de ani, iar atunci când a pierdut sau a câştigat alegerile a respectat de fiecare dată decizia electoratului.

Asta înseamnă democraţie, asta înseamnă normalitate! Ştiu că rezistenţa la schimbare poate fi mare, dar acesta este votul, este voinţa generaţiilor pe care noi le-am crescut. Respectaţi votul, respectaţi legea! Toate sesizările de fapte penale au fost înregistrate la Parchetele competente şi anchetele sunt efectuate sub îndrumarea procurorilor. Îi asigur pe toţi românii că suntem hotărâţi ca, în toate situaţiile în care au fost semnalate încălcări ale legii, să facem lumină şi să aflăm adevărul”, mai subliniază Marcel Vela.