Unde votează Ion Iliescu, de această dată? Fostul președinte, în vârstă de 90 de ani, nu a mai fost văzut în public de foarte multă vreme!

Publicat: 27 09. 2020, 12:52
Actualizat: 27 09. 2020, 12:58

Fostul președintele Ion Iliescu nu a mai fost văzut în public de foarte mult timp, iar la ultimele alegeri, celebrul politician a solicitat urna mobilă pentru a vota la domiciliu, ceea ce este foarte probabil să facă și în acest an!

În vârstă de 90 de ani, Ion Iliescu nu a mai fost văzut în ultima perioadă în public, mai ales că anul trecut a avut și probleme de sănătate, fiind internat la Spitalul Elias din Capitală.

De altfel, la ultimele alegeri, cele pentru europarlamentare și cele pentru Cotroceni, fostul președinte a solicitat urna mobilă la domiciliu, atât pentru el cât și pentru soție.

Scandal în fața vilei lui Ion Iliescu

Și în acest an, foarte probabil, Ion Iliescu va vota de acasă și va solicita o urnă mobilă de la liceul Jean Monet.

La ultimele alegeri însă, protestatarul Marian Moroșanu zis „Ceaușescu” a făcut scandal în fața vilei lui Ion Iliescu, fiind atunci săltat de polițiști.

Până la ora 13, atât actualul prședinte Klaus Iohannis, cât și fostul șef de stat Traian Băsescu au votat la alegerile locale.

Klaus Iohannis: ”Este o zi foarte importantă. Să nu lăsăm pe alții să decidă în locul nostru Vă invit pe toți: Mergeți la vot!”

”Este o zi foarte importantă. Astăzi ne alegem primarii, consilierii locali, conducerile județelor. Întotdeauna când sunt alegeri, este foarte important să mergem la vot. Să nu lăsăm pe alțîi să decidă în locul nostru. Este foarte important să ne uităm bine la candidați și să ii alegem pe cei care pot face ceva, pentru că de ei depinde cum arată școală, cum funcționează un spital, dacă traficul este dirijat așa cum trebuie. Vă invit pe toți: Mergeți la vot!”

La ora 7 s-au deschis cele aproape 19.000 de secții de votare, dintre care circa 1.200, în București. Procesul electoral va dura până la ora 21.

Spre deosebire de alte tipuri de alegeri, dreptul de vot se exercită numai în comuna, orașul, municipiul în care alegătorul își are domiciliul sau reședința și numai la secția de votare la care este arondată strada sau localitatea de domiciliu sau reședință.

Alegătorii pot identifica secția de votare la care sunt arondați și adresa acesteia, accesând site-ul Registrului Electoral și introducând datele personale.