O femeie bolnavă de COVID-19 vrea să voteze, dar nu este lăsată! „Mi se neagă, practic, un drept constituţional” / Vidul legislativ care influențează alegerile locale 2020

Publicat: 27 09. 2020, 17:37
Actualizat: 27 09. 2020, 17:38
O femeie bolnavă de COVID-19 vrea să voteze, dar nu este lăsată! „Mi se neagă, practic, un drept constituţional” / Vidul legislativ care influențează alegerile locale 2020 / Sursă FOTO: Mediafax & Shutterstock (colaj)

O femeie bolnavă de coronavirus susține că vrea să voteze la alegerile locale 2020, însă nu este lăsată de autoritățile care, potrivit acestora, nu sunt obligate să o ajute din cauza legislației în vigoare.

Alexandra Marian, în vârstă de 32 de ani, a fost diangosticată cu noul coronavirus și a fost nevoită să se izoleze, însă, pentru a-și proteja familia și apropiații, a preferat să facă acest lucru la o altă adresă decât cea la care locuiește. Femeia din Timișoara, și-a ales adresa de izolare în Moșnița Nouă, care este situată la aproximativ 5 kilometri de Timișoara.

O femeie bolnavă de COVID-19 vrea să voteze, dar nu este lăsată!

Pentru a-și exercita dreptul constituțional la vot, aceasta a făcut două cereri pentru urna mobilă la instituțiile statului – una la secția unde este arondată în funcție de adresa de domiciliu și alta la secția de care aparține adresa unde se află inzolată. Pe ambele fronturi, Alexandra Marian a pierdut lupta întrucât răspunsurile au fost negative, informează mediafax.ro.

„Mi se neagă, practic, un drept constituţional. Mi s-a motivat că nu există nicio reglementare legală. Practic, cei de la Secţia de vot unde sunt arondată, nu se pot deplasa într-un alt UAT, iar cei pe raza cărora sunt, de la secţia de vot de aici, spun că nu există liste suplimentare pe care eu să pot vota”, a susținut aceasta.

În fapt, legislația parea fi făcută mai degrabă să-i protejeze pe cei care lucrează în instituțiile statului, nu și pe cei care vor să voteze întrucât membrii secţiilor de vot pot refuza deplasările la bolnavii de coronavirus și nu pot fi obligați de lege să le ducă urna mobilă.

„Membri secţiilor de votare nu pot fi constrânşi”

Oare câți români sunt în situația Alexandrei Marian și cum influențează acest aspect rezultatele la alegerile locale 2020?

„Membri secţiilor de votare nu pot fi constrânşi, obligaţi de lege să meargă la un bolnav de coronavirus cu urna mobilă. La momentul de faţă legea 115 nu prevede nici o sancţiune pentru cei care refuză să meargă la bolnavii de coronavirus”, a explicat Daniela Fetescu, purtător de cuvânt al BEJ Timiş.