ALEGERI PARLAMENTARE 2020. Eugen Tomac: “Mi-aș dori să votați cu inima. Îi invit pe toți cei care își iubesc țara să vină la vot”

Publicat: 06 12. 2020, 11:02
Actualizat: 06 12. 2020, 11:08
ALEGERI PARLAMENTARE 2020. Eugen Tomac: “Mi-aș dori să votați cu inima. Îi invit pe toți cei care își iubesc țara să vină la vot”

ALEGERI PARLAMENTARE 2020. Eugen Tomac, președintele PMP, îi îndeamnă pe românii care își iubesc țara să vină la urne și să voteze cu inima, gândindu-se, totodată, și la viitorul statului.

Totodată, președintele PMP le-a urat “La mulți ani” tuturor cetățenilor care, pe 6 decembrie, își serbează onomastica. Eugen Tomac a votat la Colegiul Național “Sf. Sava”, din Capitală.

Votul dat astăzi este un act patriotic. Mi-aş dori enorm să votaţi cu inima, cu încredere şi să vă gândiţi la viitorul ţării. Cu acest gând am dat şi eu acest vot, din dragoste pentru ţară.

În primul rând, vreau să le transmit ‘La mulţi ani’ tuturor românilor sărbătoriţi. Trecem printr-una dintre cele mai dificile situaţii prin care a trecut ţara noastră în ultimii 100 de ani şi îi invit pe toţi cei care îşi iubesc ţara să vină astăzi la vot”, a declarat Eugen Tomac la ieşirea din secţia de votare, potrivit Agerpres.

ALEGERI PARLAMENTARE 2020. Eugen Tomac: “Vom obține un scor mai bun decât la alegerile locale”

Pe 3 decembrie, Eugen Tomac, președintele PMP, declara, la emisiunea GÂNDUL LIVE, că formațiunea politică pe care o conduce este capabilă să obțină la “parlamentare” un rezultat mai bun față de cel reușit la alegerile locale din luna septembrie.

La alegerile locale din septembrie, după partidele PSD și PNL, partidul care are cei mai mulți aleși locali este Partidul Mișcarea Populară. Scorul nostru de 6,5% de la alegerile locale ne face încrezători că vom obține la alegerile parlamentare un scor și mai bun decât la alegerile locale. Nu s-a întâmplat nimic care să-i determine pe susținătorii noștri să aibă o altă opțiune. De aceea, sunt extrem de liniștit. Pe de altă parte, mi-aș dori ca un număr cât mai mare de cetățeni să vină la vot. Suntem singurul partid politic care timp de 4 ani de zile nu a făcut nicio înțelegere cu PSD. Noi, spre deosebire de ceilalți, nu am fost la nicio negociere cu PSD pentru nicio funcție”, declara, la momentul respectiv, Eugen Tomac.