Ludovic Orban, întâlnire de ultimă oră cu Klaus Iohannis la Cotroceni. Președintele va susține o declarație de presă

Publicat: 07 12. 2020, 15:24
Actualizat: 07 12. 2020, 15:29
SURSE: Klaus Iohannis pune „tunurile” pe liberali. Ce le-a transmis șeful statului liderilor din PNL Sursă Foto: Mediafax Foto, Andreea Alexandru

Biroul Electoral Central centralizează procesele verbale privind scrutinul parlamentar. Potrivit datelor BEC, după numărarea a peste 99 la sută din voturi, adică a peste 5 milioane de voturi, PSD conduce, urmat de PNL și USR-PLUS. Marea surpriză o constituie, însă, scorul realizat de AUR, un partid neparlamentar care ar urma să intre în legilslativ.

UPDATE: Potrivit surselor Digi 24 Ludovic Orban s-a întâlnit, luni, la Palatul Cotroceni cu Klaus Iohannis, înainte de consultările oficiale cu partidele.Întâlnirea dintre cei doi are loc înaintea ședinței conducerii PNL care va avea loc în această seară, în care se va analiza rezultatul prost înregistrat de liberali la alegerile de duminică.Președintele României, Klaus Iohannis, va susține o declarație de presă, de la ora 18:00, la Palatul Cotroceni.

Președintele este cel care desemnează candidatul pentru funcția de premier după consultări cu partidele politice reprezentate în noul Parlament, potrivit Constituției României. Ludovic Orban rămâne varianta liberalilor pentru funcția de premier.

––––

Președinte PNL Ludovic Orban a transmis, duminică, la închiderea urnelor, un mesaj categoric pentru cei care nu au votat la alegerile parlamentare. Pe viitor aceștia ar trebui să considere scrutinul foarte important, a avertizat Orban.

Ludovic Orban: ”Puterea în societate aparține cetățenilor”

Transmit un mesaj și către cei care din diferite motive au ales să nu își exprime opțiunea de vot. Puterea în societate aparține cetățenilor. Dacă ei nu exercită această putere înseamnă a o lăsa în mâna altora. Cu cât numărul celor care își exercită această putere de a delega unor reprezentanți destinul României pe o perioadă de 4 ani de zile, cu atâta democrația este mai puternică și este reprezentativă”, a spus Orban.

„Chiar dacă la aceste alegeri ați ales să nu veniți la vot, vă cer ca în viitor să considerați aceste alegeri extrem de importante pentru destinul României. O dată la patru ani fiecare român are puterea de a decide direcția în care se îndreaptă România și mai ales cui încredințează puterea”, a mai spus premierul.

Marcel Ciolacu: Este exclusă posibilitatea formării unui guvern PSD-PNL

Liderul PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că este exclusă posibilitatea constituirii unui guvern PSD-PNL şi a adăugat că aşteaptă ca Ludovic Orban să-şi dea demisia din funcţia de premier. Liderul PSD spune că a avut o discuţie cu liderul Pro România, Victor Ponta, dar nu în ce privește formarea Guvernului.

Întrebat la România TV dacă există posiblitatea formării unui guvern PSD-PNL, Ciolacu a afirmat că este exclusă această variantă.

„Eu am anunţat în campania electorală că excludem să facem un guvern cu PNL. Votul românilor este foarte clar. România intră într-o nouă etapă”, a spus Ciolacu.