Premieră absolută la alegerile parlamentare: AEP implementează soluția blockchain pentru monitorizarea prezenței la vot și centralizarea datelor/ Propunerea aparține STS

Publicat: 27 11. 2020, 20:30
Actualizat: 27 11. 2020, 20:32
Sursă foto: Mediafax_Ștefan_Micsik

Autoritatea Electorală Permanentă a adoptat o hotărâre prin care a fost aprobată, în premieră, o soluție tehnică de ultimă oră pentru alegerile parlamentare care vor avea loc pe 6 decembrie. Este vorba despre implementarea soluţiei tehnice de blockchain în Sistemul informatic de monitorizare a prezenţei la vot şi de prevenire a votului ilegal şi în Sistemul informatic de centralizare a datelor din procesele-verbale privind consemnarea rezultatelor votării.

„Aprobarea implementării respectivei soluţii tehnice s-a făcut la propunerea Serviciului de Telecomunicaţii Speciale, în vederea creşterii rezilienţei sistemului electoral românesc, precum şi a încrederii alegătorilor şi competitorilor electorali în integritatea datelor şi informaţiilor înregistrate în cele două sisteme informatice administrate de AEP cu sprijinul STS”, se arată într-un comunicat al Autorităţii.

Hotărârea AEP a fost publicată vineri în Monitorul Oficial.

AEP: Prin implementarea soluţiei tehnice de blockchain, informaţiile vor fi înregistrate în timp real

Prin implementarea soluţiei tehnice de blockchain, informaţiile vor fi înregistrate în timp real, în clar şi de tip HASH (amprenta digitală a datelor) şi vor fi făcute publice la adresa https://voting.roaep.ro, ceea ce va permite verificarea în timp real sau ulterioară a integrităţii datelor relevante înregistrate în SIMPV, precum şi în SICPV.

„Urnele de vot transparente ce vor fi folosite la alegerile pentru Senat și Camera Deputaților din anul 2020 vor fi acoperite prin lipirea pe laturile exterioare ale acestora, fără obturarea fantelor, a unor autocolante, folii de plastic, coli de hârtie sau a altor materiale asemenea”, se arată în textul legislativ publicat în Monitorul Oficial de joi, 27 noiembrie.

„Introducerea soluţiilor tehnologice moderne în procesul electoral, printre care se află şi tehnologia blockchain, reprezintă încă un pas în procesul de informatizare a proceselor electorale şi, de ce nu, spre votul electronic”, menţionează AEP.

Blockchain este un sistem care stochează datele într-o rețea peer-to-peer, utilizat în ecosistemul criptomonedelor

Blockchain este un sistem care înregistrează fiecare activitate. Oferă o siguranţă mai mare votanţilor că, odată înregistrate, informaţiile nu se mai pot schimba. STS şi AEP vor să îi asigure pe alegători şi pe candidaţi că datele pe care le furnizează sunt în siguranţă.

„Simplificăm deja procedura. Transparenţa procesului electoral va fi mai ridicată de această dată şi la alegerile parlamentare din acest an.”, a declarat Florin Mituleţu, preşedinte AEP pentru Aleph News.

În SUA se vorbeşte de câțiva ani despre introducerea sistemului blockchain în procedura de vot electronic. Analiştii spun că acest sistem de vot ar fi înlăturat suspiciunile de la alegerile prezidenţiale.

Care sunt principalele modificări aduse procesului electoral la alegerile parlamentare din 6 decembrie

Iată prevederile Hotărârii nr. 29/2020 privind aprobarea implementării soluției tehnice de blockchain în Sistemul informatic de monitorizare a prezenței la vot și de prevenire a votului ilegal și în Sistemul informatic de centralizare a datelor din procesele-verbale privind consemnarea rezultatelor votării, precum și pentru modificarea și completarea unor hotărâri ale Autorității Electorale Permanente:

„Având în vedere prevederile art. 103 alin. (1) lit. q), art. 1031 și 110 din Legea nr. 208/2015 privind alegerea Senatului și a Camerei Deputaților, precum și pentru organizarea și funcționarea Autorității Electorale Permanente, cu modificările și completările ulterioare,

ținând cont de dispozițiile Hotărârii Autorității Electorale Permanente nr. 36/2019 pentru aprobarea Normelor metodologice privind funcționarea Sistemului informatic de monitorizare a prezenței la vot și de prevenire a votului ilegal, selecția, desemnarea și atribuțiile operatorilor de calculator ai birourilor electorale ale secțiilor de votare, verificarea corelațiilor din procesele-verbale de consemnare a rezultatelor votării, precum și condițiile de înregistrare audiovideo a operațiunilor efectuate de către membrii birourilor electorale ale secțiilor de votare pentru numărarea voturilor, cu modificările și completările ulterioare,

observând prevederile Hotărârii Autorității Electorale Permanente nr. 24/2020 privind unele măsuri pentru buna organizare a alegerilor pentru Senat și Camera Deputaților din anul 2020, precum și modificarea și completarea unor hotărâri ale Autorității Electorale Permanente, precum și necesitatea instituirii unor măsuri suplimentare privind asigurarea secretului votului,

luând în considerare prevederile Hotărârii Autorității Electorale Permanente nr. 25/2020 pentru aprobarea Normelor metodologice privind organizarea și funcționarea Sistemului informatic de centralizare a datelor din procesele-verbale privind consemnarea rezultatelor votării, precum și unele măsuri privind funcționarea aplicației informatice de repartizare și atribuire a mandatelor, la alegerile pentru Senat și Camera Deputaților,

văzând dispozițiile Hotărârii Autorității Electorale Permanente nr. 39/2016 pentru aprobarea modelelor proceselor-verbale privind consemnarea rezultatului votării la alegerile pentru Senat și Camera Deputaților, cu modificările și completările ulterioare,

în contextul modernizării continue a sistemului electoral românesc prin utilizarea noilor tehnologii și în vederea creșterii corectitudinii și a rezilienței acestuia,

în scopul creșterii încrederii alegătorilor și a competitorilor electorali în integritatea datelor și a informațiilor înregistrate în Sistemul informatic de monitorizare a prezenței la vot și de prevenire a votului ilegal, precum și în Sistemul informatic de centralizare a datelor din procesele-verbale privind consemnarea rezultatelor votării,

în temeiul art. 104 alin. (1) și (2) și al art. 110 alin. (2) și (5) din Legea nr. 208/2015, cu modificările și completările ulterioare,

Autoritatea Electorală Permanentă adoptă prezenta hotărâre.
Art. I. –
Se aprobă implementarea soluției tehnice de blockchain în Sistemul informatic de monitorizare a prezenței la vot și de prevenire a votului ilegal, precum și în Sistemul informatic de centralizare a datelor din procesele-verbale privind consemnarea rezultatelor votării, în conformitate cu normele tehnice prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. II. –
La articolul 27, alineatul (8) din Normele metodologice privind funcționarea Sistemului informatic de monitorizare a prezenței la vot și de prevenire a votului ilegal, selecția, desemnarea și atribuțiile operatorilor de calculator ai birourilor electorale ale secțiilor de votare, verificarea corelațiilor din procesele-verbale de consemnare a rezultatelor votării, precum și condițiile de înregistrare audiovideo a operațiunilor efectuate de către membrii birourilor electorale ale secțiilor de votare pentru numărarea voturilor, aprobate prin Hotărârea Autorității Electorale Permanente nr. 36/2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 823 din 10 octombrie 2019, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și va avea următorul cuprins:

(8) Situațiile prevăzute la alin. (1)lit. b)-e), g), h) și k), precum și deciziile președintelui biroului electoral al secției de votare de a permite sau nu exercitarea dreptului de vot în aceste cazuri se consemnează în scris în formularul privind consemnarea cazurilor deosebite semnalate de SIMPV, al cărui model este prevăzut în anexa nr. 2.”

Art. III. –
Hotărârea Autorității Electorale Permanente nr. 39/2016 pentru aprobarea modelelor proceselor-verbale privind consemnarea rezultatului votării la alegerile pentru Senat și Camera Deputaților, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 837 din 21 octombrie 2016, cu modificările și completările ulterioare, se modifică după cum urmează:

1. La anexa nr. 13, pct. I.4 și II.4, ultima coloană a tabelului, rândul „Camera Deputaților-Senat” se abrogă.

2. La anexa nr. 21, a doua notă de subsol va avea următorul cuprins:

2) Acest număr include și numărul voturilor prin corespondență nule, precum și al plicurilor interioare nule.”

3. La anexa nr. 21, a treia notă de subsol va avea următorul cuprins:

3) În ordinea descrescătoare a numărului voturilor valabil exprimate obținute.

4. La anexa nr. 22, a doua notă de subsol va avea următorul cuprins:

2) Acest număr include și numărul voturilor prin corespondență nule, precum și al plicurilor interioare nule.”

5. La anexa nr. 22, a treia notă de subsol va avea următorul cuprins:

3) În ordinea descrescătoare a numărului voturilor valabil exprimate obținute.”

Art. IV. –
După articolul II al Hotărârii Autorității Electorale Permanente nr. 24/2020 privind unele măsuri pentru buna organizare a alegerilor pentru Senat și Camera Deputaților din anul 2020, precum și modificarea și completarea unor hotărâri ale Autorității Electorale Permanente, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.099 din 18 noiembrie 2020, se introduce un nou articol, articolul II1, cu următorul cuprins:

Art. II1. –
Urnele de vot transparente ce vor fi folosite la alegerile pentru Senat și Camera Deputaților din anul 2020 vor fi acoperite prin lipirea pe laturile exterioare ale acestora, fără obturarea fantelor, a unor autocolante, folii de plastic, coli de hârtie sau a altor materiale asemenea”.