BANC | Bulă intră grăbit într-o farmacie

Publicat: 12 07. 2025, 14:28

Sâmbătă, Gândul vă binedispune cu un nou banc marca Bulă. De această dată, Bulă intră grăbit într-o farmacie. Cu toate că este coadă la farmacie, el reușește, într-un final să se bage în față. Iată urgența!

Bulă intră grăbit într-o farmacie. Deși este coadă, se bagă în față, se înghiontește în stânga și în dreapta, scuzându-se:
– Vă rog, am pe cineva la pat…
Ajuns în față, îi zice vânzătoarei:
– Vreau și eu 3 prezervative, vă rog!

Alte bancuri haioase

Bulă sună la ziarul local din Vaslui pentru a plasa un anunţ la matrimoniale.

– Ce aţi vrea să scrieţi în anunţ?

– „Mic de statură, grăsuţ. Caut blonde, înalte, cu pieptul mare, exclusiv pentru făcut dragoste. Fără obligaţii”.
– Domnule Bulă, mă cam îndoiesc că veţi obţine prea multe răspunsuri la asta.

– Ai dreptate. Adaugă şi brunete, totuşi.

La sfârşitul anului școlar, Bulă îi spune mamei sale:
– Mamă, eşti o femeie norocoasă!
– De ce, fiule?
– Nu mai trebuie să-mi cumperi alte cărţi anul acesta, că am rămas tot în aceeaşi clasă!

Bulă are bicicletă nouă. Într-o zi, vine la mama lui fericit:

– Mamă, mamă, ia uite: pot să merg pe bicicletă fără mâini!

– Bravo, Bulă! Dar ai grijă să nu cazi!
Mai trec câteva zile, iar vine Bulă la mama lui:

– Mamă, mamă, ia uite: pot să merg pe bicicletă fără picioare!

– Bravo, Bulă! Dar ai grijă să nu cazi!

Mai trec alte câteva zile, iar vine Bulă:

– Mamă, mamă, ia uite: pot să merg pe bicicletă fără dinți!

Bulă era la spitalul de nebuni pentru că se credea grăunte. La fiecare 3 ani, venea inspecția. Vine și-l întreabă:

– Bulă, ce ești tu?

– Grăunte.
– Bă, ești nebun. Mai stai 3 ani!

Și tot așa, vreo 9 ani, de s-au săturat ăia de la spital de el și-i spun:

– Mă, Bulă, când te mai întreabă ăștia ce ești, zi și tu că ești om.

Vine inspecția:

– Ce ești tu, bă, Bulă?

– OM!

Felicitări! Fericire! Bulă pleacă, își face bagajul, iese pe poartă, dar după 2 minute vine alergând și gâfâind înapoi, speriat tot.
– Ce este, mă, Bulă?

– O găină la poartă!

Autorul recomandă:

Bancul de sâmbătă | Categorii de femei

BANCUL de vineri | Clientul și casierița