Nadia Comăneci a urcat pe podium la Săptămâna Modei din Paris, alături de Lindsey Vonn, Jane Fonda și Eva Longoria. Celine Dion a cântat la final

Publicat: 29 09. 2026, 16:08

Nadia Comăneci a fost protagonista celui mai de lux eveniment dedicat modei la nivel mondial organizat la Paris, fiind îmbrăcată într-o rochie neagră. Este prima apariție importantă de la cea de la ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice din 2024 din aceeași capitală a Franței. 

Cu ocazia Săptămânii Modei de la Paris din acest an, ea a devenit prima româncă invitată să defileze pe podiumul de prezentare al producătorului de parfumuri „L’Oreal”.

Pe podiumul din fața Turnului Eiffel, fosta gimnastă română în vârstă de 64 de ani a strălucit alături de alte personalități din industria modei, sportului și divertismentului. Alte sportive prezente au fost Lindsey Vonn și Bebe Vio.

Evenimentul „Le Defile” a avut loc luni seară în Place Joffre. Zeița de la Montreal” , ambasadoarea în România a campaniei „Lessons of Worth” pentru producătorul L’Oreal, a făcut un gest care însoțea fiecare final de exercițiu.

Au participat actrițele Viola Davis, Simone Ashley, Kristen Bell, Andie MacDowell, Aja Naomi King și Eva Longoria, ambasadori ai brandului francez

Au mai defilat:

  • supermodelul Cara Delavingne, într-o rochie roșie transparentă, strălucitoare, cu trenă
  • Kendall Jenner cu o rochie neagră transparentă cu decolteu, cu despicătură la coapsă și cu un corset din fildeș dedesubt
  • Rihanna, vedeta pop din SUA, a defilat cu un costum de baie strălucitor și plin de farmec, de culoarea cuprului, purtat peste o lenjerie neagră.
  • Heidi Klum, îmbrăcată într-o rochie neagră strălucitoare și scurtă, cu mâneci lungi și cu un decolteu adânc ce-i expune bustul generos și cu fustă scurtă

Iar pentru prima dată după ce a fost diagnosticată cu o boală neurologică rară în 2022, Celine Dion a revenit pe podium pentru a deschide Săptămâna Modei de la Paris. Ea a cântat hitul anului 2002 „I’m Alive”, îmbrăcată într-o rochie neagră, lungă și pliată, din catifea.


  • Sursa Video: Instagram
  • Sursa Foto: Hepta