Agenţia Europeană pentru Medicamente a aprobat un nou vaccin împotriva COVID

Publicat: 20 12. 2021, 17:13
Sursa foto: Shutterstock

Agenţia Europeană pentru Medicamente (EMA) a autorizat, în cursul zilei de luni, vaccinul împotriva COVID-19 produs de compania americană Novavax.

Este vorba despre un vaccin care utilizează o tehnologie clasică față de cele deja aprobate în Uniunea Europeană.

Agerpres informează că acest lucru ar putea să reducă scepticismul în rândul persoanelor care încă nu s-au vaccinat.

Serul dezvoltat de Novavax devine, astfel, cel de-al cincilea vaccin recomandat în Uniunea Europeană pentru prevenirea COVID-19, se arată într-un comunicat al EMA.

Novavax a început testarea clinică a unui vaccin combinat, antigripal și anti-Covid

Compania americană de biotehnologie Novavax a anunțat în luna septembrie că a demarat un studiu incipient pentru a testa un vaccin combinat care să combată atât gripa, cât și COVID-19.

Testele clinice care vor avea loc în Australia vor fi efectuate pe 640 de voluntari adulți cu vârsta între 50 și 70 de ani care fie au fost infectați anterior cu coronavirusul, fie au fost vaccinați împotriva COVID-19 cu cel puțin 8 săptămâni înainte de demararea studiului.

Participanții vor primi o combinație a vaccinului candidat dezvoltat de companie pentru combaterea COVID-19, NVX-CoV2373, și a vaccinului antigripal al Novavax, NanoFlu, alături de un adjuvant.

„Combinarea acestor două vaccinuri (…) ar putea duce la eficacități mai ridicate pentru sistemele de sănătate și niveluri mai ridicate de protecție împotriva COVID-19 și a gripei cu o singură schemă”, a declarat Gregory Glenn, președintele departamentului de cercetare și dezvoltare al Novavax.

Novavax a anunțat în luna mai că se așteaptă această combinație între vaccinul său antigripal și vaccinuri anti-Covid să aibă un rol critic în combaterea variantelor emergente ale coronavirusului.