Alexandru Rafila, despre valul patru al pandemiei: ”Cei vaccinați pot sta mai liniștiți”

Publicat: 28 07. 2021, 08:51

Persoanele care s-au vaccinat anti-COVID ar trebui să stea liniștite în ceea ce privește valul patru al pandemiei, a adeclarat Alexandru Rafila,  deputat PSD și reprezentant al României la Organizația Mondială a Sănătății (OMS). „Dacă se îmbolnăvesc persoane vulnerabile, care au fost nevaccinate, o să avem o problemă cu paturile de la ATI”, a spus el.

”Cu siguranță cei vaccinați pot sta mai liniștiți, nu pentru că vaccinul i-ar proteja în totalitate de îmbolnăvire, ci pentru că vaccinul i-ar proteja de formele care necesită spitalizare, de complicații și, implicit, de deces. Din punctul ăsta de vedere, cei vaccinați pot sta mult, mult mai liniștiți. Ăsta este un argument foarte serios în favoarea vaccinării.

Dacă facem față… Mie mi se pare un singur lucru foarte ciudat, aceste simulări în patru scenarii, că o să avem între câteva sute și 1500 de cazuri la mijlocul lunii septembrie sau spre sfârșitul lunii septembrie. Chiar se face o estimare, o auzeam pe doamna ministru (n.r. – Ioana Mihăilă) astăzi, câte paturi vor fi ocupate la secțiile de terapie intensivă. Depinde cine se îmbolnăvește” a spus Rafila.

„Dacă se îmbolnăvesc persoane vulnerabile, care au fost nevaccinate, o să avem o problemă”

„Dacă se îmbolnăvesc persoane vulnerabile, care au fost nevaccinate, o să avem o problemă și o să fie greu de gestionat. Dacă se îmbolnăvesc persoane tinere, care de obicei fac forme mai ușoare de boală, atunci nu se pune problema că nu se poate gestiona această situație”

„Nu am auzit nimic despre începerea școlilor”

Acesta a discutat și despre începerea școlilor și a precizat că nu știe cum se va proceda de la 1 septembrie.

„Ce mi se pare extrem de important și nu a fost abordat în această celebră ședință a coaliției este legat de școli. Mai avem o lună până încep școlile, la 1 septembrie trebuie să fim pregătiți. Nu am auzit nimic despre începerea școlilor, cum sunt pregătite, care sunt procedurile de testare, pentru că sunt cadre didactice care nu s-au vaccinat încă și care ar fi secvențialitatea și unde se testează, cum se procedează cu activitatea față în față.

Copiii trebuie să se întoarcă la școală. E o mare responsabilitate. Noi o să avem o generație de copii care o să fie afectată din multe puncte de vedere, nu numai al cunoștințelor. Eu cred că era un subiect extrem de important astăzi să primim informații despre strategia, gândirea, concepția specialiștilor din Guvernul României în ceea ce privește repornirea activității școlare în luna septembrie.

Sunt foarte mulți părinți care sunt îngrijorați, muți dintre copii, majoritatea, nu sunt eligibili la vaccinare. Ministerul Educației, dar și Guvernul României trebuie să vină cu un program foarte clar, încât oamenii să știe că elevii merg la școală și merg în condiții de siguranță”, a explicat Alexandru Rafila la Antena 3.