Andreea Moldovan, despre restricțiile de Sărbătorile Pascale: „Este greu să estimăm ce va fi atunci”

Publicat: 16 03. 2021, 22:29
Actualizat: 16 03. 2021, 22:30
Andreea Moldovan, despre restricțiile de Sărbătorile Pascale: „Este greu să estimăm ce va fi atunci” / Sursă FOTO: Shutterstock - caracter ilustrativ

Secretarul de stat în Ministerul Sănătății Andreea Moldovan a susținut despre restricțiile de Sărbătorile Pascale că sunt greu de estimat.

Andreea Moldovan a explicat faptul că nu se pot face estimări de acum în privința Sărbătorilor de Paște și ce restricții vor fi impuse atunci. Aceasta a subliniat că „lucrurile se desfășoară foarte repede”. Secretarul de stat în Ministerul Sănătății a făcut câteva precizări referitoare la acest aspect într-o intervenție la B1TV.

Restricțiile de Sărbătorile Pascale: „Este greu să estimăm”

„Sunt anumite sectoare care sunt importante în țară, pentru că anul trecut am avut și acel exemplu al economiei care se blocase destul de mult, ceea ce a creat niște probleme mari. Cred că tocmai sunt prioritizări ale activităților, iar ceea ce ține de noi, de viața noastră socială și publică, cred că este lucrul care este cel mai ușor de lăsat de-o parte.

Am fost întrebată și eu despre Sărbătorile de Paște. Sinceră să fiu, nici nu știu când cade Paștele anul acesta. Oricum este greu să estimăm acum ce va fi atunci, pentru că lucrurile se desfășoară foarte repede. Nu este un lucru, după părerea mea, complet predictibil și corect predictibil. Și atunci este greu să estimăm de acum ce va fi atunci, dar ce pot să spun, sau ce se poate spune cu siguranță, este că acum contează ceea ce facem”, a declarat secretarul de stat.

Raed Arafat: „Speranța noastră este să avem o mai mare libertate”

De asemenea, și șeful DSU, Raed Arafat, a făcut recent câteva precizări referitoare la acest aspect.

„Speranța noastră este să se ajungă să fie mult mai bine decât anul trecut. Adică să nu se sărbătorească în sensul cum s-a sărbătorit anul trecut, ci mult mai bine și mai aproape de normalitate. Normal că aceste lucruri pot fi discutate, nu vin acum să spun că va fi așa sau va fi așa, asta nu e o decizie care o ia doctorul Arafat, e o decizie care se discuta. Speranța noastră este să avem o mai mare libertate decât a fost anul trecut. Depinde și de situația epidemiologică și de toate celelalte aspecte. Dar să vin să spun că mutăm ora și schimbăm slujba, așa ceva va dați seama că sunt bazaconii (referire la fake-news-ul atribuit lui Raed Arafat)”, a declarat Raed Arafat.

De asemenea, și premierul României, Florin Cîțu, a declarat recent România „va fi deschisă” de Paște.

„Nu există niciun scenariu în care România intră în lockdown. Am promis că ținem România deschisă de Crăciun și de Revelion, ne-am ținut de cuvânt. Vă asigur că așa va fi și în perioada Sărbătorilor de Paște”, a declarat acesta.