APELUL lui Ludovic Orban: „Nu cumpărați mai mult decât aveți nevoie! Nu există riscul să apară penurie”

Publicat: 15 03. 2020, 19:17
Ludovic Orban, anunț pentru români

Prima şedinţă a noului guvern va avea loc miercuri, prin videoconferinţă. Premierul Ludovic Orban anunţă că Executivul va pregăti şi o rectificare bugetară, astfel încât sectoarele publice să primească ajutor, în contextul crizei generate de coronavirus.

Premierul Orban a dat asigurări că nu există riscul unei penurii din anumite categorii de produse, ritmul de aprovizionare în magazine fiind cel normal.

„Nu trebuie să vă aprovizionați peste necesitățile normale. Din analizele personale, dar și din analizele oficiale, nu există riscul unei penurii din anumite categorii de produse. Dacă cumpărați mai mult decât aveți nevoie, acest lucru îi poate lipsi pe alții pe moment, prin achiziționarea în exces. Aprovizionarea se face în ritm firesc, nu există risc să apară penurie”, a declarat Orban în timpul teleconferinței de presă de duminică seara.

Premierul Ludovic Orban a anunțat ce măsuri se iau în starea de urgență. VEZI AICI