Avertismentul lui Nelu Tătaru: „Deja suntem întinși la maxim / N-aș vrea să văd cât rezistăm”

Publicat: 08 10. 2020, 11:19
Nelu Tătaru: “Nu trebuie să ne gândim câte paturi disponibile avem la ATI, ci cum să facem să scădem numărul de cazuri grave”

Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, susține că sistemul medical din România este în prezent întins la maxim din cauza exploziei de noi cazuri de COVID-19 din țara noastră.

„Dacă avem cazuri ușoare și medii sunt cele care vor fi tratate acasă sub supravegherea medicului de familie. Când avem cazuri grave care necesită ventilație, atunci putem să ne gândim. Și socotiți la numărul de paturi, socotiți la numărul de personal medical, fiindcă un pacient de terapie intensivă intubat invaziv, să spunem, nu e deajuns să fie doar intubat invaziv”, a declarat Nelu Tătaru la Protv.

Tătaru: „Avem aceste rigori, ele trebuie doar respectate!”

Ministrul Sănătății fae o comparație cu perioada în care aveam 100 de cazuri pe zi!

„Noi trebuie să gândim că înainte să spunem cam cât putem, ce putem să facem ca să n-ajungem acolo. Avem aceste rigori, ele trebuie doar respectate. Toată lumea își pune întrebarea cât rezistăm? N-aș vrea să văd cât rezistăm. Deja suntem întinși la maxim. Eram, să spunem într-o oarecare îngrijorare când vedeam cum crește numărul de cazuri. Gândiți-vă, vedeam 2000 de cazuri, când am trecut de 2000 de cazuri am intrat în scenariul 4. Și atunci aveam 100 și ceva pe zi.

Tătaru: „Haideți să reașezăm un pic abordarea”

Acum avem 2500 de cazuri pe zi. Haideți să reașezăm un pic abordarea și să spunem că înainte de a vedea cât rezistăm, ce facem să nu ajungem acolo. Cred că astfel trebuie pusă problema”, a mai precizat Nelu Tătaru.

Record de noi cazuri în România

România a înregistrat în ultimele 24 de ore 2.958 de noi cazuri de infectare, un record negativ în acest sens, după cum informează Grupul de Comunicare Strategică (GCS).

Cele 2.958 de cazuri noi au fost confirmate dintr-un total de 27,814 de teste efectuate, ceea ce corespunde unei rate de 10,63% a testelor pozitive. Dintre testele efectuate în ultimele 24 de ore, 17.351 au fost efectuate în baza definiției de caz și a protocolului medical și 10.463 la cerere.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 2.568.071 de teste.

Totodată, miercuri a fost înregistrat și un record de decese provocate de COVID-19 (82).