Beatrice Mahler: „Numărul de decese crește alarmant din cauza noului coronavirus”

Publicat: 30 10. 2020, 15:38
Beatrice Mahler

Beatrice Mahler, managerul Institutului de Pneumoftiziologie „Marius Nasta”, a declarat, vineri, că numărul persoanelor cu forme severe de COVID crește alarmant.

„Suntem pe o ascensiune destul de rapidă a numărului de cazuri, pentru că săptămâna aceasta creșterea este mult mai rapidă decât în ultimele două luni. Numărul de decese crește alarmant, iar acest lucru se resmite și la noi la institut, unde internăm foarte mulți oameni care au forme severe. Cam 70% dintre ei sunt cu forme grave, față de 50% cât înregistrat în urmă cu doar o săptămână”, a spus Beatrice Mahler, vineri, la Realitatea PLUS.

Record de noi cazuri de Covid raportat vineri

România a înregistrat în ultimele 24 de ore un nou record de noi cazuri de infectare cu SARS-CoV-2. Astfel, au fost înregistrate 6.546 de cazuri de COVID-19 în plus față de ziua de joi, potrivit Grupului de Comunicare Strategică.

Totodată, în ultimele 24 de ore s-au înregistrat 103 decese provocate de COVID-19.  Până astăzi, 6.867 de  persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

Au murit 64 de bărbați și 39 de femei

Cele 103 persoane care au decedat în ultimele 24 de ore (64 de bărbați și 39 de femei) erau internate în spitale din județele Alba, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brașov, Buzău, Călărași, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Galați, Harghita, Iași, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Sălaj, Sibiu, Suceava, Timiș, Tulcea, Vâlcea, Vaslui, Vrancea, Ilfov și Municipiul București.

Dintre acestea, un deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 de ani,  3 decese au fost înregistrate la categoria 40-49 de ani, 13 decese  la categoria de vârstă 50-59 de ani, 30 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 30 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 26 decese la categoria de peste 80 de ani.

O sută dintre decesele înregistrate ca urmare a infectării cu SARS-CoV-2 sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar 3 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități.