Campania de vaccinare împotriva COVID-19. Peste 50.000 de români au fost imunizați în ultimele 24 de ore

Publicat: 29 03. 2021, 18:52
Actualizat: 29 03. 2021, 18:53
Campania de vaccinare împotriva COVID-19. Peste 50.000 de români au fost imunizați în ultimele 24 de ore / Sursă FOTO: Shutterstock

Campania de vaccinare împotriva COVID-19 continuă în România, astfel că peste 50.000 de români au fost imunizați în ultimele 24 de ore, potrivit autorităților.

Comitetul Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea Împotriva COVID-19 (CNCAV) anunță că 52.458 de persoane au fost vaccinate luni, 29 martie. Dintre acestea, 23.664 au primit prima doză, iar 28.794 au primit rapelul.

Campania de vaccinare continuă. Peste 50.000 de români imunizați în ultimele 24 de ore

În ultimele 24 de ore, au fost administrate 41.280 de doze din vaccinul Pfizer. De asemenea, 3.827 persoane au fost imunizate cu vaccinul Moderna iar 7.351 cu vaccinul AstraZeneca.

În ceea ce privește reacțiile adverse, au fost înregistrate 137 în ultimele 24 de ore. Dintre acestea, 18 au fost de tip local iar 119 de tip general. 46 de reacții au fost raportate la persoane vaccinate cu Pfizer. Totodată, 16 de reacții au fost provocate de vaccinul Moderna iar 75 de serul AstraZeneca.

De la începutul campaniei de vaccinare, 27 decembrie 2020, au fost administrate peste 2.900.000 de doze de vaccin:

  • Pfizer – 2.402.227
  • Moderna – 217.841
  • AstraZeneca – 345.545

Câte reacții adverse au fost înregistrate în total

Totodată, au fost înregistrate 10.160 de reacții adverse la peste 1.900.000 de persoane vaccinate:

  • Pfizer – 4.838
  • Moderna – 776
  • AstraZeneca – 4.546

„Precizăm că programul centrelor de vaccinare se încheie la ora 20.00, motiv pentru care numărul vaccinărilor realizate în intervalul orar 17.00 – 20.00 va fi reflectat în raportarea din ziua următoare.

Menționăm că 105 reacții adverse sunt în curs de investigare.

*Vaccinul Moderna se administrează din data de 4 februarie 2021;

**Vaccinul AstraZeneca se administrează din data de 15 februarie 2021”, se arată în comunicatul CNCAV.

Peste 50.000 de români au fost imunizați în ultimele 24 de ore / Sursă FOTO: CNCAV

Conform Rezumatului Caracteristicilor Produsului (RCP), reacțiile adverse raportate sunt enumerate în funcție de următoarea convenție privind frecvența:

  • Foarte frecvente (≥1 /10) Frecvente (≥ 1 /100 și ‹1/10) ;
  • Mai puțin frecvente (≥1 /1.000 și ‹1/100);
  • Rare (≥1 /10000 și ‹1/1.000);
  • Foarte rare (‹1/10.000).

Datele sunt puse la dispoziția Comitetului Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV) de către Institutul Național de Sănătate Publică (INSP-CNSCBT), prin aplicația Registrul Electronic Național al Vaccinărilor (RENV), care ține evidența vaccinărilor.

Peste 50.000 de români au fost imunizați în ultimele 24 de ore / Sursă FOTO: CNCAV