Când trebuie să se vaccineze împotriva Covid-19 femeile însărcinate. Toate gravidele trebuie să citească asta

Publicat: 04 02. 2021, 11:17
Actualizat: 06 04. 2021, 14:34
Femeie insarcinata/ Sursa FOTO: https://hmri.org.au

Mulți se întreabă dacă este sau nu recomandat ca femeile însărcinate să facă vaccinul antiCovid, iar răspunsul nu-l au decât specialiștii. Unul dintre ei, dr. Andreas Vythulkas, expert în fertilizare, a vorbit la Antena 3 despre acest subiect, atingând toate punctele importante de discuție. Printre altele, și diferenţe a adus pandemia pentru cuplurile care îşi doresc un copil pe cale naturală.

Cel puțin la începutul pandemiei, teama femeilor de se infecta cu noul coronavirus era mai puternică decât dorinţa de a avea un copil. Argument adus mai cu seamă de specialiştii în fertilizare in vitro.

Recomandări de la dr. Andreas Vythulkas

„Pare că temerea a fost mai mare la început, apoi ne-am obişnuit cu ideea, am învăţat să trăim împreună cu virusul respectiv”, a declarat dr. Andreas Vythulkas. Referitor la momentul apelării la un specialist, medicul recomandă cuplurilor ca abia după un an de contact intim neprotejat, interval în care nu obţin o sarcină, să apeleze la fertilizare in vitro. Pasul următor ar fi efectuarea unor analize, pentru a afla care este motivul pentru care nu se obţine sarcina, apoi vine un diagnostic. Abia din etapa a treia începe tratamentul.

„Mulţi se gândesc că, dacă merg la medicul de fertilizare, fac fertilizare şi este scump, dar există şi tratament medicamentos, în funcţie de caz. Doar pentru 35% din cuplurile infertile soluţia este fertilizarea in vitro”, a explicat medicul Vythulkas.

Femeile însărcinate se pot vaccina antiCovid

Legat de vaccinarea împotriva noului coronavirus, femeile însărcinate au liber să se imunizeze. Ba chiar este benefic să o facă, susține dr. Andreas Vythulkas. În funcţie de caz, fiecare pacientă trebuie mai întâi să se consulte cu medicul care îi urmăreşte sarcina.

„La pacientele mele gravide care s-au infectat, au făcut toate forme uşoare. Pare că gravidele sunt mai protejate faţă de celelalte femei”, a constatat medicul.

Sfatul lui: „Eu le spun pacientelor mele să se vaccineze. Nu s-a spus că, dacă se vaccinează, nu pot rămâne apoi gravide. Iar dacă e sarcină obţinută prin fertilizare in vitro sau pe cale naturală, asta mai puţin contează. Dar trebuie evaluat fiecare caz în parte. Mai ales dacă e o gravidă care are şi alte probleme de sănătate, vine şi virusul, imunitatea e mai scăzută, atunci trebuie să se vaccineze, că e mult mai riscant să rămână neprotejată”.