Câte containere frigorifice au fost achiziționate și câte doze de vaccin anti-COVID pot fi stocate la Institutul ”Cantacuzino” (SURSE)

Publicat: 18 12. 2020, 13:55
Actualizat: 18 12. 2020, 14:58

Președintele Klaus Iohannis a vizitat, astăzi, Centrul Naţional de stocare a vaccinurilor anti-COVID-19 din cadrul Institutului „Cantacuzino”. Alături de șeful statului au mai fost prezenți și premierul interimar, Nicolae Ciucă, ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, dar și secretarul de stat în Ministerul Sănătății, Andrei Baciu.

Potrivit surselor GÂNDUL.RO, la centrul amenajat la Institutul Cantacuzino sunt achizitionate deja 10 containere frigorifice.

”La centrul amenajat la Institutul Cantacuzino sunt achizitionate deja 10 containere frigorifice în care vor fi depozitate vaccinurile care vor fi aduse în Romania. Un container frigorific are o capacitate de 100.000 de doze, deci capacitatea de depozitare de la Cantacuzino este de 1.000.000 de doze”, au transmis sursele GÂNDUL.RO.

Primele vaccinuri urmează sa ajungă în România peste două săptămâni, urmând a fi declanșată prima tranșă de vaccinare a medicilor aflați în prima linie a luptei împotriva noului coronavirus.

Col. dr. Valeriu Gheorghiță: ”Institutul Cantacuzino este echipat corespunzător pentru a primi vaccinul”

România este pregătită, acum, să înceapă vaccinarea anti-COVID pe data de 27 decembrie.

Anunţul a fost făcut chiar de președintele Comitetului Național de coordonare a activităților privind vaccinarea anti-COVID-19, col. dr. Valeriu Gheorghiță.

”În momentul de față, Institutul Cantacuzino este echipat corespunzător pentru a primi vaccinul. În momentul ăsta se pregătesc celelalte șase centre de stocare. (…) Pornesc congelatoarele la minus 80 de grade pentru fiecare centru regionale de stocare. Toate echipamentele sunt achiziționate”, a transmis col. dr. Valeriu Gheorghiță.

”Centrul de depozitare pentru dozele de vaccin care vor începe să vină imediat după Crăciun. S-a creat un centru special. Toate dozele de vaccin vor veni inițial aici. E impresionant ce s-a realizat de la prima vizită. S-a realizat o sala cu totul nouă. Un flux special. Totul ca la carte. Acest container este o mostră dar care poate fi replicat ușor unde este nevoie”, a declarat Klaus Iohannis după vizita efectuată astăzi la Institutul ”Cantacuzino”.

Klaus Iohannis: ”Acest container este o mostră dar care poate fi replicat ușor unde este nevoie”

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a precizat că România va primi o primă tranșă simbolică de 10.000 de doze de vaccin anti COVID-19.

”Pe 21 decembrie, agenția Europeană a medicamentului va da un aviz pentru vaccinul anti COVID-19. Va veni o primă tranșă simbolică de 10.000 de doze pentru fiecare stat membru din cele 27. Cele 10 mii de doze vor fi distribuite către spitalele de boli infecțioase, cele care au fost în prima linie și vor fi ultimele care vor ieși din această luptă”, a spus Nelu Tătaru.