Cehii sunt plătiți de stat să stea în carantină. Ce sumă primesc zilnic

Publicat: 06 03. 2021, 10:19
Cehii sunt plătiți de stat să stea în carantină. Ce sumă primesc zilnic / Sursă FOTO: Shutterstock

Cetățenii cehi sunt plătiți de către stat să stea în carantină. Aceștia primesc suma de 14 euro pe zi drept bonus, în plus față de concendiul medical plătit.

Autoritățile cehe încearcă să limiteze pe cât posibil răspândirea SARS-CoV-2 în comunitățile sale, astfel că au început să implementeze un sistem de recompense prin care încearcă să își convingă cetățenii să stea în carantină și să dezvăluie în cadrul anchetelor epidemiologice identitatea persoanelor cu care au intrat în contact, relatează alephnews.ro.

Cehii, plătiți să stea în carantină

Cehii care intră în carantină intră în concediu medical pe caz de boală plătit și primesc în plus 14 euro/zi.

Autoritățile cehe au ajuns în punctul de a lua această decizie deoarece în ultimele zile sistemul sanitar este copleșit de numărul mari de îmbolnăviri. De exemplu, în anumite regiuni din Cehia și în zona Capitalei, în spitale nu mai sunt locuri pentru bolnavii COVID-19. Astfel, aceștia sunt transportați la unitățile din alte zone ale țării.

De asemenea, este luată în considerare și varianta în care bolnavii COVID-19 ar putea fi internați în spitalele țărilor vecine.

„Ceea ce a declarat Regiunea Pardubice este o declarație a faptelor care sunt legate de modul în care unitățile medicale tratează cazurile. Este de fapt o situație în care nu este posibil să se asigure îngrijirea ideală și este necesar să se aplice unele priorități”, a declarat minsitrul ceh al Sănătății, Jan Blatny.

În Cehia au fost confirmate de la începutul pandemiei de coronavirus aproximativ 1.300.000 de cazuri de infectare, iar peste 21.500 de persoane care erau bolnave de COVID-19 au decedat, în timp ce peste 1.120.000 au fost declarate vindecate.

Situația este de gravă în Cehia, încât statul a fost introdus de către de autoritățile române pe lista statelor și zonelor de risc, alături de alte state precum San Marino, Muntenegru, Estonia, Seychelles, Insulele Turks si Caicos, Monaco, Israel, Bahrain, Slovacia, Serbia, Malta, Liban, Slovenia, Letonia, Albania ș.a. (LISTA COMPLETĂ AICI)