CHINA, acuzată că ascunde informaţii despre noul coronavirus. Mike Pompeo: Acestă seretomanie afectează întreaga lumea

Publicat: 25 03. 2020, 07:36
Mai mulți clienți ai unui restaurant din China s-ar fi infectat cu Covid-19, din cauza aerului condiţionat (FOTO - ilustrativ)

Secretarul de stat al SUA, Mike Pompeo, a adus noi critici Chinei cu privire la felul în care a gestionat informaţiile privind noul coronavirus şi a acuzat Partidul Comunist că ascunde in continuare informaţii, scrie Reuters.

Într-un interviu acordat postului de radio Washington Watch, Pompeo a repetat acuzaţiile anterioare conform cărora Beijingul întârzie intenţionat să împărtăşească informaţii despre virus cu restul lumii.

Potrivit secretarului de stat american, prin această atitudine, Partidul Comunist a pus în pericol oamenii din întreaga lume.

„Preocuparea mea este că această secretomanie, această dezinformare în care este implicat Partidul Comunist Chinez, face ca întregii lumi să-i fie refuzate informaţii de care este nevoie pentru a putea preveni repetarea unui scenariu asemănător”, a declarat Pompeo.

Între timp, China a ridicat miercuri restricţiile drastice din provincia Hubei, acolo unde a fost epicentrul epidemiei.

Decizia de ridicare a restricţiilor a venit după ce nici un caz de contaminare locală nu a fost detectat în ultimele zile şi cele 47 de cazuri înregistrate sunt „de import”, au declarat autorităţile chineze.