CORONAVIRUS. Companiile farmaceutice, sfătuite să limiteze interacțiunea cu doctorii și evenimentele medicale

Publicat: 11 03. 2020, 18:40
Actualizat: 11 03. 2020, 18:40
Industria farmaceutică din România însumează aproximativ 2.000 de angajați

Asociația Română a Producătorilor Internaționali de Medicamente (ARPIM), care reunește 28 de companii cu un total de aproximativ 2.000 de angajați, a publicat un set de recomandări interne destinate membrilor săi, în vederea susținerii eforturilor de limitare a impactului răspândirii coronavirusului în România.

Recomandările, comunicate deja celor 28 de companii membre ce însumează în jur de 2.000 de angajați în România, vizează domenii precum organizarea evenimentelor dedicate profesioniștilor din domeniul sănătății, măsuri cu privire la activitățile de promovare și măsuri pentru siguranța angajaților, au anunțat reprezentanții ARPIM miercuri, printr-un comunicat de presă.

Printre recomandări se numără limitarea organizării și participării la evenimente cu profesioniștii din domeniul sanitar, înlocuirea activităților curente cu întâlniri online și teleconferințe și adaptarea programului de promovare farmaceutică, considerând prioritățile personalului medical privind îngrijirea pacienților și a cazurilor urgente care apar în spitale.

„Într-o perioadă dificilă la nivel global, cauzată de amenințări tot mai mari pentru sănătate, ARPIM se alătură eforturilor autorităților. Răspândirea acestui virus poate fi încetinită în mod semnificativ prin implementarea unor activități robuste și responsabile de control, mesaj transmis membrilor ARPIM. Avem grijă de pacienții noștri, de angajații și de partenerii noștri”, a declarat Alina Culcea, Președinte ARPIM.

În privința evenimentelor destinate medicilor, recomandările ARPIM prevăd analizarea oportunității organizării unor astfel de evenimente, chiar și în cazul unor adunări restrânse (10-15 persoane), având în vedere nevoile de îngrijire medicală la nivel național și local și măsurile deja instituite de autorități.

Angajații ar trebui să fie informați privind posibilitatea de telemuncă

Potrivit documentului ARPIM, reprezentanții medicali vor respecta regulile impuse de autorități în ceea ce privește prezența lor în spitale sau interacțiunile cu profesioniștii din domeniul sanitar, prioritar fiind timpul acordat de medici îngrijirii pacienților. De asemenea, sunt recomandate interacțiunile prin canale virtuale și telefon.

La capitolul recomandări pentru siguranța angajaților, ARPIM recomandă companiilor membre să comunice constant cu angajații, să îi informeze cu privire la măsurile de prevenție, să limiteze sedințele și adunările interne, să ofere posibilitatea de telemuncă, să respecte restricțiile de călătorie, să aibă un control al vizitatorilor în companie, să pună la dispoziția angajaților echipamente de protecție și dezinfectante.

„Este responsabilitatea noastră, ca asociație a celor mai importante companii farmaceutice inovative, să luăm măsuri care să sprijine sistemul sanitar, în același timp protejându-ne angajații. ARPIM se alătură eforturilor Federației Europene a Asociațiilor şi Industriei Farmaceutice (EFPIA), prin campanii educaționale și printr-o activitate responsabilă”, a declarat Dan Zaharescu, Director Executiv ARPIM.

Comunicările emise de ARPIM au scopul de a ajuta companiile în implementarea unor măsuri responsabile, au caracter de recomandare și țin cont de toate restricțiile anunțate până în prezent de autorități, arată documnetul ARPIM.