CORONAVIRUS. Raed Arafat trage un semnal de alarmă: „Suntem pe un trend crescător!”

Publicat: 04 07. 2020, 08:54
Actualizat: 04 07. 2020, 23:23
Raed Arafat, despre noua tulpină de coronavirus: „Cu 70% mai agresivă ca și infecțiozitate!”

Șeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, afirmă că în continuare ne aflăm „pe un trend crescător” privind numărul cazurilor de infectare cu noul coronavirus. Situația poate fi controlată numai „dacă sunt respectate regulile de bază”, explică reputatul medic.

Într-o intervenție la Digi 24, Raed Arafat explică de ce este nevoie pentru a stopa răspândirea Covid-19.

„Noi acum suntem pe un trend crescător din păcate şi totul depinde de cum ne raportăm la acest virus. Dacă ne izolăm de aglomeraţii, dacă purtăm mască, dacă igiena este respectată, dacă sunt respectate regulile de bază putem controla situaţia. Dacă nu, este posibil ca situaţia să scape de sub control”, susține Arafat.

Totodată, șeful DSU îndeamnă românii să facă orice este posibil pentru a nu expune la risc și alte persoane.

„Să nu ascultăm dezinformările care pun problema ca şi cum cel autizolat este în puşcărie. Încercăm să protejăm comunitatea şi chiar pe persoana respectivă. Să respecte mai departe regulile de izolare din simţ civic, dacă se poate, şi să lase la o aprte toate aceste dispute pe linie politică. Aici vorbim de o boală care se transmite, care îi poate pune pe unii în risc vital, să-şi piardă viaţă, să ajungă la terapie intensivă şi să nu iasă de acolo”, a mai transmis Raed Arafat.

Anunț de ultimă oră al ministrului Nelu Tătaru

Vineri seară, ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a dezvăluit că a fost creat un grup de lucru care va pune în concordanţă criteriile CCR privind carantinarea şi izolarea. Până atunci, autoritățile au suspendat temporar măsura izolării la domiciliu sau a carantinei instituționalizate.

Pe 25 iunie, Curtea Constituțională a admis sesizarea Avocatului Poporului în legătură cu art. 25 alineatul (2) teza a doua din Legea 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii şi art. 8 alin. (1) din OUG 11/2020 privind stocurile de urgenţă medicală, precum şi unele măsuri aferente instituirii carantinei. CCR a motivat că textele de lege privind internarea obligatorie şi carantina în timpul epidemiei sunt neconstituţionale deoarece sunt lipsite de claritate şi previzibilitate, au un caracter incert şi dificil de anticipat şi nu oferă garanţii privind respectarea unor drepturi şi libertăţi fundamentale.