CORONAVIRUSUL face ca sistemul imunitar al pacientului să se autodistrugă

Publicat: 13 04. 2020, 07:57
Secretar de stat în Ministerul Sănătății anunță: Când va fi vârful epidemiei/ Sursă FOTO: Pixabay - caracter ilustrativ

Problema într-o pandemie atât de rapidă și răspândită precum cea cauzată de noul coronavirus este că oamenii de știință și medicii se confruntă cu un agent patogen (SARS-CoV-2) pe care îl descoperă gradual. Nivelul cunoștințelor se modifică pe zi ce trece și există sute de studii științifice preliminare pe care de cele mai multe ori, medicii nu au timpul necesar să le consulte, fiind ocupaţi să salveze vieți.

Se estimează că jumătate dintre persoanele infectate nu prezintă simptome, ele fiind un vector de contaminare, scrie HotNews.

La pacienții la care boala se manifestă în formă severă, nu virusul este cel care ucide: ci o reacție necontrolată a sistemului imunitar care poate afecta majoritatea organelor vitale. Sars-CoV-2 este capabil să atace sistemul nervos. În unele cazuri, insuficiența respiratorie se datorează insuficienței neurologice, nu pneumoniei.

Unii experți încep să se întrebe dacă oamenii de știință nu se pripesc grăbindu-se să publice noi date despre virus și boală deoarece acest lucru, în ciuda bunelor intenții, ar putea provoca şi mai multă derută, într-un moment atât de critic. Am ascultat până la epuizare sfaturi diferite și uneori divergente din partea autorităților, în toate domeniile: de la măști până la nevoia de a identifica din timp simptomele.

Unii dintre cei mai nihilişti, precum președintele brazilian Jair Bolsonaro, continuă să spună că „este doar o gripă”, în ciuda datelor în creştere că e vorba de o boală mortală, un coșmar pentru sănătatea publică.

La început ni s-a spus că tusea și febră erau semnele clare ale bolii. Știm acum că boala Covid-19 poate provoca o gamă largă de simptome și că există foarte multe cazuri asimptomatice. De fapt, se crede că aproximativ 50% dintre pacienții infectați sunt asimptomatici, acesta fiind şi motivul răspândirii rapide a noului coronavirus la nivel mondial.

Chiar dacă multe detalii precise despre boală rămân în mare parte necunoscute, medicii învățând să trateze Covid-19 de la caz la caz, protocoalele se îmbunătățesc. Cu ajutorul a doi medici care lucrează în prima linie, vă oferim câteva indicii pentru a înțelege mai bine boala, dar mai ales, pentru a afla de ce este atât de periculoasă pentru populația cu risc și pentru sistemele noastre de sănătate.