COVID 19. Alte zece cadre medicale confirmate cu noul coronavirus, la Arad

Publicat: 27 03. 2020, 12:47

Zece cadre medicale de la două spitale din judeţul Arad au fost confirmate cu noul coronavirus, până vineri dimineaţă, susține liderul Sanitas Arad.

„Toţi cei zece colegi au fost internaţi la Spitalul de Boli Infecţioase din Timişoara. Personalul din cele două spitale unde a fost confirmat noul coronavirus este în curs de testare, până vineri dimineaţă fiind prelevate probe de la peste 200 de angajaţi”, a declarat, pentru Agerpres, liderul Sanitas Arad, Otinel Şandru.

Este vorba de opt angajaţi de la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Arad și 2  angajați de la Spitalul Orăşenesc Ineu care au fost confirmaţi pozitiv.

Liderul Sanitas din Arad atrage atenţia că în continuare există insuficiente echipamente de protecţie pentru personalul medical din judeţ.