COVID-19. Fost lider al ATP: M-am simţit rău câteva zile. Nu stiu dacă am avut coronavirus

Publicat: 23 04. 2020, 11:53
Foto: Pixabay

 Fostul lider ATP, Andy Murray, a spus că s-a simţit rău câteva zile, „dar nu ştie dacă a avut coronavirus”, transmite CNN. Murray s-a izolat la domiciliu alături de familia lui, perioadă în care se şi recuperează după accidentarea suferită la şold.

Fostul lider ATP a dezvăluit pentru CNN că nu crede că turneele de tenis se vor putea relua: „Cu siguranţă aş juca dacă ar începe, dar sunt puţin sceptic în privinţa reluării”.

Wimbledon este primul turneu de Grand Slam care a fost anulat. Competiţia nu se va mai juca în 2020, în schimb, Roland Garros a fost mutat în perioada 20 septembrie – 4 octombrie, iar US Open este programat pentru 24 august – 13 septembrie.

„Eu cred că tenisul va fi unul dintre ultimele sporturi care se vor întoarce la normalitate, pentru că sunt jucători, antrenori şi echipe care vin toate colţurile lumii. Aş fi surprins dacă ne-am întoarce pe teren în luna septembrie. Ar trebui ca până atunci toată lumea să revină la normal, să se poată călători normal. Spre exemplu dacă ne gândim la French Open (n.red. – Roland Garros), hai să spunem că în Europa situaţia se va îmbunătăţi, dar sunt alte ţări care pot avea în continuare probleme. Astfel, vei avea un turneu la care jucătorii sau oamenii de pe alte continente nu pot participa. Cred că în cazul acesta turneele vor pierde”, a spus Andy Murray, nr. 129 ATP, pentru thesun.co.uk.

Andy Murray a povestit că a avut şi el o perioadă în care s-a simţit rău, dar nu ştie dacă a avut sau nu noul coronavirus.

„M-am simţit rău două trei zile, în urmă cu patru săptămâni. Practic, înainte să înceapă starea de urgenţă, m-am autoizolat pentru patru sau cinci zile. Multe persoane cu care am vorbit au prezentat unele simptome şi s-au simţit rău, dar este dificil să ştii dacă ai avut sau nu v