COVID-19. Spitalul Județean din Deva a ieșit din carantină / Câte cadre medicale se întorc la lucru

Publicat: 13 04. 2020, 18:06
Spitalul Județean de Urgență Deva / Sursa: Facebook

Spitalul Județean Deva, condus de o echipă formată din medici și specialiști militari, a ieșit, luni, din carantină, a anunțat Ministerul Apărării Naționale. Astfel, se vor degreva celelalte spitale de tip suport din judeţ, unde în prezent sunt internaţi pacienţi depistaţi pozitiv cu noul coronavirus.

Potrivit MApN, Spitalul Județean Deva a devenit funcțional și este pregătit pentru preluarea cazurilor de COVID-19 din zona de responsabilitate.

„În vederea redeschiderii, a fost efectuată dezinfecția terminală, s-au asigurat circuitele necesare elaborate de către medicii epidemiologi și s-a stabilit prima echipă de lucru pentru următoarele 14 zile formată din personal medical, sanitar și auxiliar”, a transmis MApN, într-un comunicat de presă.

„Începând de astăzi (luni-n.r.), SJU Deva a ieşit din carantină şi urmează ca atât pacienţii depistat pozitiv, cât şi cei suspecţi de COVID-19 să fie internaţi şi trataţi aici, la Deva. Odată cu ieşirea din carantină a SJU Deva, se vor degreva celelalte spitale de tip suport din judeţ, unde în prezent sunt internaţi pacienţi depistaţi pozitiv. La această oră, sunt internaţi aproximativ o sută de pacienţi confirmaţi pozitiv, iar până la această dată 15 pacienţi au fost vindecaţi şi externaţi de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Deva. (…) Tot astăzi (luni-n.r.), la solicitarea managerului militar, activitatea de dezinfecţie continuă. Va fi dezinfectată o suprafaţă de 80 mii metri pătraţi”, a declarat Lucian Morogan, purtătorul de cuvânt al Prefecturii Hunedoara, citat de Mediafax.

Potrivit lui Lucian Morogan acestuia, cadrele medicale care au lucrat în SJU Deva în ultimele 14 zile au fost cazate în hoteluri din oraş. De luni, alte 250 de cadre medicale urmau să se întoarcă la lucru în spital.

„Au fost cazate în unităţi hoteliere din municipiul Deva cadrele medicale care au ieşit din carantină. 69 de persoane au solicitat cazare în regim hotelier şi vor sta în izolare timp de 14 zile. Pe de altă parte, începând de astăzi (luni-n.r.), aproape 250 de cadre medicale vor veni la lucru în spital pentru tratarea pacienţilor şi au optat pentru cazare în regim hotelier pentru perioada următoare”, a mai spus Lucian Morogan.

În judeţul Hunedoara, 303 persoane au fost confirmate cu COVID-19, fiind a treia regiune din ţară ca număr de cazuri,după judeţul Suceava şi municipiul Bucureşti.

Conform ultimei informări a Prefecturii Hunedoara, citată de replicahd.ro, 374 de persoane se află luni în carantină, cu 11 mai puţine faţă de duminică, iar 2414 sunt în izolare, cu 242 mai puţine faţă de ieri. De când a apărut coronavirus în judeţul Hunedoara, 238 de persoane au ieşit din carantină, iar din izolare, 3075.

Managementul medical și operațional al Spitalului Județean Deva a fost preluat, începând cu data de 8 aprilie, de o echipă din Ministerul Apărării Naționale, formată din patru militari , condusă de locotenent-colonel medic Constantin Vlase, director medical al Spitalului Militar de Urgență „Aristide Serfiodi” din Galați, medic specialist în boli infecțioase și a executat, ca medic militar, două misiuni în teatrul de operații Afganistan.