COVID. Medicul Adrian Marinescu: „Va exista un al doilea val de coronavirus în toamnă. Revenirea va dura mai mult decât pandemia”

Publicat: 28 05. 2020, 08:36
Actualizat: 06 04. 2021, 22:29
Veste proastă pentru români! „Doar restricțiile de circulație nu vor opri răspândirea Covid” / Ce avertizează medicul Marinescu

Adrian Marinescu, medic primar în cadrul Institutului Naţional de Boli Infecţioase „Matei Balş”, spune că va exista un al doilea val de coronavirus în toamnă, dar cu o intensitate mai mică.

”Suntem mult mai optimişti decât data trecută. Am fost în stare de urgenţă, apoi în stare de alertă, a declarat Adrian Marinescu pentru MEDIAFAX.

”Trebuie să fim răbdători în perioada următoare. Încă nu trecem printr-o perioadă de normalitate. Măsurile de prudență trebuie puse în practică. Ne vom întâlni cu persoanele în vârstă din familie, dar trebuie să păstrăm distanța socială. Riscul de îmbolnăvire rămâne. Eu cred că avem nevoie de răbdare. Probabil că vom mai vorbi de focare, dar putem să rămânem optimiști. Revenirea va dura mai mult decât pandemia”.

Al doilea val de coronavirus în toamnă

În ceea ce privește un al doilea val, medicul subliniază că, în opinia sa, „va exista un al doilea val în toamnă, dar cu o intensitate mai mică. Izolarea a salvat vieţi pentru că am câştigat timp. Sistemul medical aputut să respire. Izolarea a dat răgaz sistemului medical să se adapteze şi asta nu numai în România”.

Purtarea măștii de protecție

Despre mască, acesta pune că „ajută în momentul în care nu pot să am distanţare. Dacă merg în parc, nu am nevoie de mască. Dacă socializez, dacă vin în contact cu o persoană, am nevoie de mască.Sunt foarte multe persoane supraponderale în terapiiile intensive din România care au complicaţii respiratorii majore. Există un risc foarte mare de a dezvolta o formă severă. Trebuie să fim extrem de atenţi cu sănătatea noastră”, mai spune medicul.

Dr. Adrian Marinescu a vorbit și despre tratamentele bolnavilor de COVID-19.

„Tratamentele care aveau o utilitate dovedită au început uşor, uşor să dispară. OMS a oprit studiul pentru hidroxiclorochină. Celelalte variante, care par noi, pot să ajute, dar nu în mod miraculos. Nu va exista un medicament nou. Nu cred că vom vorbi de o terapie care să fie 100% eficientă. Am folosit Redemsivir la Matei Balş. L-am folosit pentru pacienţii cu stare gravă”, a declarat medicul Adrian Marinescu.

Bilanț Coronavirus România

Alţi patru români au murit din cauza coronavirusului. Bilanţul ajunge, miercuri seara, la 1227 decese. Printre ultimele victime se numără un bărbat de 51 de ani din Bihor.