CTP, reacție acidă după scrisoarea ÎPS Teodosie către Orban: „Sică, am să-ți torn o revoluție”

Publicat: 26 11. 2020, 08:53
CTP, atac dur la românii nevaccinați! „Ce să le facă Guvernul? Să le dea mici, bere, fasole cu ciolan?” / Mediafax Foto / Tibi Bologh

Jurnalistul Cristian Tudor Popescu a scris despre mesajul de protest trimis premierului Ludovic Orban de către ÎPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, după interzicerea pelerinajului la Peștera Sfântului Andrei, în contextul în care Constanța se află în lockdown.

„Justiţia a respins pretenţiile ÎPS Mache ca toţi tomitanii şi chiar toată ţara să se adune în pelerinaj la Peştera Sf. Andrei, în vreme ce Constanţa e în carantină. Înalt Preamâniatul Mache i-a scris premierului Orban, ameninţându-i pe cei care «nu au frică de Dumnezeu şi se închină unei ştiinţe absurde, bazată pe necunoscuţi specialişti», cu o revoluţie ca-n 89.

Adică, «Sică, am să-ţi torn o revoluţie, da, o revoluţie, de să mă pomeneşti». În 1989, ÎPS Macedon chiar asta făcea, turna, întâmpinându-i pe securişti cu strigătul: «Fraţilor, nu sunt Porcu, sunt Mache al vostru!».

CTP, vehement: „În viziunea lui Mache…”

Aidoma boss-ului său, Daniel, Teodosie mârâie în numele Domnului: «Doar o dată Fiul lui Dumnezeu s-a lăsat batjocorit. Lăsaţi-le oamenilor libertatea de a-L cinsti pe Dumnezeu ca şi El să vă mai îngăduie acolo unde credeţi că v-aţi înveşnicit». Carevasăzică, dacă nu pelerinaj total, atunci ciuciu guvernare, Orbane, că Dumnezeu numără voturile. În viziunea lui Mache, Iisus e unul dintre caftangiii de prin filme care mai întâi se lasă bătuţi, pentru efectul dramatic, ca apoi să îi dea adversarului un cap în gură terminal…”, a scris Cristian Tudor Popescu în Republica.

Într-o scrisoare deschisă, ÎPS Teodosie acuză autoritățile că au abuzat clerul cu prilejul hramului Bisericii Sf. Mare Muceniță Ecaterina din 25 noiembrie, în cartierul Tomis Palas.

VIDEO. Mesajul lui ÎPS Teodosie, după ce magistrații au decis că pelerinajul de Sf. Andrei este doar pentru localnici: „Vă aștept pe toți la Peștera Sf. Andrei. Să vă faceți foaie!”

Arhiepiscopul Tomisului, Înalt Prea Sfinţitul Teodosie, s-a arătat revoltat de decizia luată de judecători, prin care s-a respins cererea de anulare a deciziei care interzice pelerinajul de Sfântul Andrei, pe care o depusese Arhiepiscopia Tomisului.