Cum se poate face rapelul la un alt centru de vaccinare. Explicațiile lui Valeriu Gheorghiță

Publicat: 23 04. 2021, 15:30
Actualizat: 23 04. 2021, 15:30
Coordonatorul Comitetului Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV) transmite că există două moduri în care o persoană își poate schimba centrul de vaccinare la rapel / Sursă FOTO: Eduard Vînătoru - Mediafax Foto

Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei de vaccinare din România, susține că persoanele care vor să își facă doza de rapel la un alt centru decât cel la care erau programate o pot face prin mai multe modalități.

Coordonatorul Comitetului Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV) susține că personalul din centrul de vaccinare în care o persoană vrea să își facă rapelul trebuie anunțat cu 72 de ore înainte.

Schimbare centrului de vaccinare pentru rapel, prin platforma online

De asemenea, acesta a precizat că schimbarea centrului de vaccinare anti-COVID-19 în cazul dozei de rapel va putea fi făcută în curând și de pe platforma online.

„Am luat în calcul acest lucru, dar în mod deosebit pentru tipul de vaccin în care există locuri libere în centrul în care vrei să mergi pentru rapel. De pildă, dacă în București există locuri libere, sigur că te poți duce să faci rapelul acolo, pentru că nu e absolut nicio problemă. Am discutat cu colegii de la STS pentru a avea posibilitatea de a modifica centrul pentru cea de-a doua doză pe platformă. Zilele aceastea va fi deja disponibilă această facilitate, se lucrează”, a anunțat Valeriu Gheorghiță.

Care sunt pașii

Acesta a explicat și care sunt pașii pe care trebuie să îi urmeze o persoană care accesează platforma online în vederea schimbării centrului de vaccinare pentru rapel.

„Se va intra la rubrica «rapel» și se modifică pur și simplu centrul. Se poate păstra data sau se poate modifica în intervalul în care este precizat pentru rapel, de 42 de zile pentru Pfizer, 35 de zile pentru Moderna și 12 săptămâni pentru AstraZeneca. Până se implementează această modificare în platformă, este preferabil să se anunţe înainte cu 72 de ore la centrul la care vrem sa facem rapelul”, a explicat Valeriu Gheorghiță la Digi24.

Totodată, acesta a precizat că a fost crescută capacitatea de vaccinare la nivel național, reamintind că în cursul zilei de joi, 22 aprilie, au fost vaccinate anti-COVID-19 peste 80.000 de persoane.

„Nu este relevant câte persoane stau în asteptare. În ultimele 24 de ore, vorbim de peste 80 de mii de persoane programate. 90% dintre persoanele care sunt pe lista de asteptare sunt persoane de vârsta a treia. Timpul de asteptare este redus pe toate tipurile de centre, însă cel mai mare timp de așteptare este în centrele Pfizer”, a declarat Valeriu Gheorghiță.

Acesta a reamintit faptul că programările la vaccinare se pot face și telefonic.