Doctorul Virgil Musta explică ce reguli trebuie să respecte alegătorii în secțiile de votare pentru ca riscul de infectare să fie minim

Publicat: 03 09. 2020, 10:00
Actualizat: 03 09. 2020, 10:02
Medicul Virgil Musta, despre vaccinurile împotriva COVID transportate în cutii de pizza: „Este ceva ciudat...” / Mediafax Foto / Emanuel Titul Ilieși

Doctorul Virgil Musta, de la Spitalul de Boli Infecțioase „Victor babeș” din Timișoara”, explică ce reguli trebuie urmate de alegători astfel încât riscul de infectare în secțiile de votare, la alegerile locale de la sfârșitul lui septembrie, să fie minim.

Specialistul trage și un semnal de alarmă în ceea ce privește o explozie a numărului de cazuri de COVID-19 care ar putea apărea la sfârșitul acestei luni, după reluarea orelor în școli și organizarea alegerilor locale pe 27 septembrie, potrivit antena3.ro.

Virgil Musta, despre regulile din secțiile de votare

„Din cauză că pandemia este încă pe pantă ascendentă, există riscul ca numărul de cazuri să se înmulțească în progresie geometrică dacă nu se înțelege că e foarte important de a preveni răspândirea bolii prin respectarea cu strictețe a totutor mijloacelor de prevenție, în special a celor trei reguli de aur pe care le știe deja toată lumea. În ceea ce privește alegerile, există risc de infectare dacă nu se respectă regulile de distanțare socială, aglomerație prea mare la urnele de vot, dacă nu se poartă măști, altfel riscul este minim. Încăperile trebuie să fie bine aerisite, după care dezinfectate cu substanțele cunoscute”, explică doctorul Virgil Musta.

Cum se vor desfășura alegerile în pandemie

Preşedintele Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Constantin-Florin Mituleţu-Buică, spune că, în condiţiile în care toţi participanţii la evenimentele electorale vor respecta regulile, nu ar trebui să existe o creştere a riscului de răspândire a noului coronavirus. Șeful AEP a explicat cum se va realiza procedura de vot pentru fiecare cetăţean, inclusiv pentru cei internaţi în spitalele dedicate COVID – 19. Totodată, el estimează o prezenţă la vot de aproximativ 50%.

Șeful Autorității Electorale Permanente precizează că alegătorul trebuie să își dea jos masca de protecție de două ori, în secția de votare. Într-un interviu acordat Agerpres, Constantin-Florin Mituleţu-Buică prezintă modul efectiv în care se va realiza procedura de vot și precizzează că, aşa cum dispune şi hotărârea de guvern, vor fi asigurate materiale de protecţie pentru personalul secţiilor de votare: măşti, dezinfectanţi şi mănuşi. Întreg circuitul va fi organizat de la intrarea în clădirea în care îşi are sediul secţia de votare până la secţia de votare, pentru a nu răspândi acest virus, a explicat președintele AEP, Florin Mituleţu-Buică, într-un interviu pentru Agerpres.

La intrarea în secţia de votare, cetăţeanul va face o identificare de trei secunde în faţa operatorului de calculator căruia i-a prezentat actul de identitate

Identificarea se va face în aceleaşi condiţii ca la aeroport. La aeroport se prezintă cetăţeanul, se duce în faţa ofiţerului de la vamă. Trei secunde îşi elimină masca, este identificat de către acesta. În două etape trebuie să fie această identificare: operator şi preşedinte. De două ori va trebui să facă această operaţiune de eliminare a măştii.

Citește continuarea AICI.