Două comune din județul Ilfov intră în carantină joi, de la ora 22:00, după ce au depășit rata de infectare de 10 cazuri la mia de locuitori

Publicat: 19 11. 2020, 13:47
Două comune din județul Ilfov intră în carantină joi, de la ora 22:00, după ce au depășit rata de infectare de 10 cazuri la mia de locuitori

Comunele Clinceni și Berceni, din județul Ilfov, intră în carantină, joi, de la ora 22:00, pentru o perioadă de două săptămâni.

Decizia a fost luată ca urmare a faptului că rata de infectare a depășit, în ultimele 14 zile, 10 cazuri la mia de locuitori.

Instituţia Prefectului – Judeţul Ilfov informează cu privire la faptul că pentru comuna Berceni se instituie măsura de carantină zonală, în urma emiterii Ordinului şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Secretar de Stat dr. Raed ARAFAT”, a transmis, joi, Prefectura Ilfov.

În comuna Berceni, rata de incidență a atins valoarea de 10.11 la mia de locuitori. Pe scurt, 95 de persoane au fost testate pozitiv cu coronavirus, în ultimele 14 zile. Populația totală este de 9.395 de locuitori.

Comuna Clinceni, din județul Ilfov, intră în carantină

Totodată, instituția mai sus amintită a anunțat că, tot de la ora 22:00, intră în carantină și comuna Clinceni, după ce șeful DSU a semnat ordinul.

Conform Ordinului şefului DSU cu nr. 4660013 din 18.11.2020 privind instituirea măsurii de carantinare zonală pentru comuna Berceni, cu satul aparţinător Berceni, judeţul Ilfov, măsura se instituie începând cu data de 19.11.2020, ora 22:00, pentru o perioadă de 14 zile. Conform Ordinului şefului DSU cu nr. 4660012 din 18.11.2020 privind instituirea măsurii de carantinare zonală pentru comuna Clinceni, cu satele aparţinătoare Clinceni, Olteni şi Ordoreanu, judeţul Ilfov, măsura se instituie începând cu data de 19.11.2020, ora 22:00, pentru o perioadă de 14 zile”, a mai transmis Prefctura Ilfov.

În comuna Clinceni, rata de infectare cu coronavirus, pentru ultimele 14 zile, a fost de 10.03 la mia de locuitori. Ceea ce înseamnă că 75 de persoane au fost depistate pozitiv cu noul coronavirus. Localitatea are 7.475 de locuitori.