UPDATE. Directorul medical de la Colentina: ”Folosim boilere și aerul condiționat” / Două spitale Covid din Capitală, fără căldură și apă caldă din cauza unei avarii

Publicat: 04 12. 2020, 23:13
Actualizat: 05 12. 2020, 00:05

Două spitale COVID-19 din București – Institutul de Boli Infecțioase Matei Balș și Spitalul Colentina – au rămas fără căldură și apă caldă vineri. Pacientii stau în frig de mai multe ore.

Gravitatea situaţiei este accentuată de faptul că mulţi dintre pacienţii internaţi în cele două unităţi spitaliceşti suferă de afecţiuni pulmonare şi sunt mult mai sensibili la temperaturile scăzute decât alţi bolnavi.

Victor Cauni, directorul medical al Spitalului Colentina, a declarat, vineri seară, pentru Digi24, că se folosesc boilere și aerul condiționat

„Apa caldă reprezintă o necesitate pentru că echipele, pentru decontaminare, trebuie să beneficieze de duș și apă caldă. Am montat niște boilere pentru ca echipele din zona roșie să se poată decontamina. Și am folosit aerele condiționate pe modul încălzire pentru a nu se suprasolicita rețelele electrice. Sperăm ca până dimineață să revenim la normal (…) Au mai fost probleme, nu atât de lungi și orice avarie de acest timp nu este benefică din niciun punct de vedere și sperăm să fie cât mai rare. Am prevăzut pentru anul viitor montarea de centrale termice pe fiecare corp de clădire. S-au făcut studii și este cel mai eficient mod.

Myrela Robu, contabil la Spitalul Universitar de Urgență București, a scris pe pagina sa de Facebook despre situația de la Spitalul Matei Balș.

Myrela Robu spune că s-a oprit căldura în spital, iar acest lucru îi afectează pe cei într-o stare gravă, conectați la oxigen, care nu au voie să stea în frig.

„Li s-a dat pilote, dar ei sunt semiconștienți, nu realizează când se dezvelesc. Li s-a spus că va dura 2-3 zile. Nu se poate să-i lăsați în frig”, a scris Myrela Robu pe Facebook.

 

Compania Termoenergetica a anunțat că furnizarea căldurii și a apei calde va fi întreruptă vineri pentru institutul Matei Balș și pentru spitalul Colentina, conform MInisterului Sănătății.

Alimentarea cu energie termică va fi oprită între orele 09.00-24.00, din cauza unor avarii.

Ce spune ministrul Sănătății

„Am luat legătura cu reprezentanții iInstitutului Matei Balș, care au confirmat că au primit o înștiințare din partea Companiei Municipale Termornergetica prin care li se semnala că astăzi, intre orele 09.00-24.00, va fi întreruptă alimemtarea cu agent termic (căldură și apă caldă) din cauza unor avarii. În aceeasi situație este si Spitalul Colentina”, au precizat reprezentanții Ministerului Sănătății.