DRAMĂ. O pacientă cu coronavirus, plimbată între spitale, a murit

Publicat: 26 05. 2020, 08:13
Bărbat din Sălaj, izolat un an și jumătate în casă, confirmat cu coronavirus (FOTO: EDUARD VINATORU / MEDIAFAX FOTO)

O femeie diagnosticată cu coronavirus a murit după ce a fost plimbată între spitale din cauza faptului că secția de reanimare era în renovare. Pacienta în stare gravă a fost transferată la Spitalul Județean din Brăila, unde a și murit, relatează Antena 3.

Conducerea spitalului din Galați se scuză și spune că are avizul DSP pentru a închide sectorul ATI în plină pandemie de coronavirus.

Plimbată între spitale

Femeia bolnavă de coronavirus era internată și tratată la Spitalul de Urgență din Galați. Însă starea ei s-a înrăutățit. Cum secția ATI nu era funcțională, medicii au decis mutarea ei la spitalul din Brăila.

În ultimele 2 luni, nu mai puțin de 51 de pacienți au necesitat suport vital în reanimarea COVID de la Spitalul Județean din Galați.

Pe teritoriul României au fost confirmate 18.283 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus) . Dintre persoanele confirmate pozitiv, 11.630 au fost
declarate vindecate şi externate.

De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică,  au fost înregistrate alte 213 de noi cazuri de îmbolnăvire.

Până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 377.191 de teste.

Totodată, până acum, 1193 persoane diagnosticate cu infecţie cu COVID-19, internate în spitale din Dolj, Bucureşti, Iaşi, Suceava, Arad, Bacău, Timiş, Cluj, Neamţ, Hunedoara, Constanţa, Satu Mare, Sibiu, Ialomiţa, Bistriţa-Năsăud, Covasna, Dâmboviţa, Vrancea, Galaţi, Caraş-Severin, Mureş, Giurgiu, Bihor, Argeş, Vaslui, Botoşani, Alba, Sălaj, Braşov, Mehedinţi, Teleorman, Gorj, Prahova, Vâlcea, Călăraşi, Maramureş, Olt şi Ilfov, au decedat.La ATI, în acest moment, sunt internaţi 177 de pacienţi.

Pe teritoriul Românie în carantină instituţionalizată sunt 6001 de  persoane . Alte 67.595 de persoane sunt în izolare la domiciliu şi se află sub monitorizare medicală.