DSP București a cerut suplimentarea locurilor în centrele de carantinare. S-a dublat timpul de așteptare pentru recoltarea probelor biologice, după creșterea numărului de cazuri

Publicat: 17 01. 2022, 14:02
Sursa: Shutterstock - caracter ilustrativ

DSP București a cerut, luni, suplimentarea numărului de locuri în centrele de carantinare și izolare, iar Ambulanța a informat că timpii pentru recoltarea probelor biologice s-a dublat, de la 24 la 48 de ore, a transmis purtătorul de cuvânt al Prefecturii București, Mariana Stancu-Țipișcă. Numărul persoanelor în izolare instituționalizată aproape ce s-a dublat de la începutul anului la nivel național.

Direcția de Sănătate Publică a municipiului București a făcut o prezentare a situației epidemiologice la zi, iar responsabilii sanitari au făcut câteva solicitări pentru a gestiona creșterea numărului de cazuri de COVID-19, în ședința grupului de suport tehnic din Capitală.

Este nevoie de mai multe echipaje pentru recoltări

„SABIF a informat că timpii de așteptare pentru recoltarea probelor biologice au crescut de la 24 la 48 de ore, având în vedere creșterea numărului de cazuri. SABIF solicită suplimentarea numărului de echipaje pentru urgentarea recoltării probelor biologice”, a declarat purtătorul de cuvânt al Prefecturii București, Mariana Stancu-Țipișcă, după ședința grupului de suport tehnic din Capitală.

Purtătorul de cuvânt a spus că reprezentanții DSP au cerut suplimentarea numărului de locuri în centrele de carantinare. „Direcția de Sănătate Publică a venit în întâmpinare să se suplimenteze un centru de carantinare și de izolare instituționalizat, în ideea că vor fi mai multe cazuri iar persoanele asupra cărora se vor emite decizii de carantinare și izolare vor trebui să stea într-un astfel de centru instituționalizat”, a adăugat Mariana Stancu-Țipișcă, citată de Mediafax.

Condițiile privitoare la izolare sunt cuprinse în anexa 3 a HG nr. 34 din 6 ianuarie 2022, privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 8 ianuarie 2022, precum și stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

Evoluția pandemiei în București

Incidența cazurilor de COVID-19 în Capitală este în creștere, de mai bine de două săptămâni, respectiv din penultima zi a anului trecut. Este o majorare de aproape 8 ori față de prima zi a anului, când inducele era de 0,72 la mia de locuitori.

Rata de incidență cumulată calculată la 14 zile din București a ajuns luni, 17 ianuarie, la 5,67 la mia de locuitori, cu 0,5 la mie mai mare decât duminică, potrivit datelor Direcției de Sănătate Publică a Municipiului București.

Astfel se ajunge foarte aproape de pragul de 6 la mia de locuitori, sub care rata scăzuse în 15 noiembrie 2021. Bucureștiul este oficial, din nou, în scenariul roșu, din 12 ianuarie, când a depășit pragul de 3 la mie.

Incidența cazurilor de COVID-19 a început să crescă prima parte a lunii iulie, când era la 0,03 la mie, și a ajuns la un maximum de 16,54 la mie, în 22 octombrie. Numărul total al cazurilor întregistrate în Capitală a ajuns luni la 325.316.

Care e diferența între carantină și izolare

Mai mult, este în creștere și numărul persoanelor în izolare istituționalizată, conform cifrelor la nivelul țării.

Astfel, potrivit datelor de luni, 17 ianuarie, pe teritoriul României, 60.000 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 4.738 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 64.083 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 31 de persoane.

Spre comparație, în 1 ianuarie, pe teritoriul României, 9.041 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus erau în izolare la domiciliu, iar 2.486 de persoane se aflau în izolare instituționalizată. De asemenea, 79.847 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se aflau 63 de persoane.

De amintit că izolarea se institutuie pentru persoanele infectare, iar carantin, pentru cele care sosesc din alte state sau sunt contacți direcți cu persoane infectate.