Efectul coronavirus. Prețul ouălor a EXPLODAT! Un carton se vinde de trei ori mai scump!

Publicat: 27 03. 2020, 09:22
Actualizat: 27 03. 2020, 09:40

Creșterea cererii pentru ouă a determinat o explozie a prețurilor în Statele Unite ale Americii. De aproape două săptămâni, pe măsură ce consumatorii panicați se grăbesc să îşi facă stocuri de teama, prețurile au atins valori istorice.

La en-gros, prețul ouălor de tip „Midwest large” a bătut, joi, orice record – 3,09 dolari pentru o cutie de 12 ouă! Triplu faţă de preţul înregistrat la începutul lunii martie! Atunci, însă, președintele Donald Trump încă nu decretase Stare de urgenţă naţională, arată CNN.

Specialiștii consultați de mass-media americană cred că o creștere a preţurilor la ouă va avea consecinţe importante pentru bugetul consumatorilor, având în vedere faptul că acest produs reprezintă o modalitate relativ ieftină de asigurare a necesarului de proteine şi un produs de bază pentru 93% din gospodării.

Brian Moscoguiri, director la organizația Urner Barry, care monitorizează prețurile la produsele alimentare, afirmă că situația din prezent o depăşeşte pe cea din 2015, când a avut loc epidemia de gripă aviară. „Preţurile la ouă sunt în creştere pentru că majorarea s-a făcut brusc. Furnizorii văd un nivel al cererii de patru, cinci şase ori mai mare decât înainte și de aceea măresc prețurile”, explică Brian Moscoguiri cum stau lucrurile. Acesta a subliniat că, în luna ianuarie, preţul en-gros la ouă scăzuse până la 0,78 dolari pentru un carton de 12 ouă, fiind o evoluție normală după sărbătorile de iarnă.

De câteva săptămâni, însă, cererea a crescut alarmant de mult și asta pe fondul panicării consumatorilor, care au început să îşi facă provizii. La fel ca românii, și americanii umplu cămările şi frigiderele pentru a se pregăti de o izolare prelungită.

Profesor de economie la Purdue University, Jayson Lusk evită să dea vina pe consumatori și se gândește că e posibil ca aceste creşteri de preţuri să aibă legătură cu oportunismul furnizorilor.