EMOȚIONANT. Mărturia unui asistent medical la terapie intensivă: „Atunci, dincolo de mască și vizieră, mi-au dat și mie lacrimile”

Publicat: 23 04. 2020, 08:45
Peste 20 de angajați ai Spitalului din Rădăuți, confirmați cu coronavirus

Laurențiu Codescu locuiește de 20 de ani la Milano. Este asistent la terapie intensivă într-un spital din Milano și a fost martor la tot infernul prin care a trecut Italia în ultimele două luni.

Românul a povestit pentru Digi24 ce a văzut acolo, în prima linie a luptei cu pandemia.

„A venit un tren peste noi. În termeni militari, a fost un soi de Blitzkrieg. Am văzut cum mureau efectiv, în prima săptămână nu mai avem loc la morgă, puneam morții pe jos. Situații cumplite pe care nu le-am mai trăit și nu le-am mai întâlnit”. Așa își începe Laurențiu Codescu relatarea. Apoi continuă să meargă pe firul impresiilor și amintirilor:

„Ne-am adaptat și organizat din mers. Totul pustiu, orașul pustiu, doar sirenele ambulanțelor sfâșiau tăcerea, o întrecere între sirene de ambulanță, atât auzeai.

Mi-a fost teamă. Să nu mă infectez, să nu mă îmbolnăvesc și să nu mai pot face ce fac acum.

Ne simțim ca într-un război, suntem în linia 1. Pe front. Este diferit de ce am întâlnit până acum. Și medicii cu experiență, și noi asistenții cu experiență am fost surprinși de rapiditatea și agresivitatea virusului.

Ești efectiv ca un soldat. Îmbrăcat în combinezon sau în halat dublat, vizieră, mască și cu cea mai importantă armă: cunoștințele noastre medicale. (…)Am mai avut un pacient, pe care îl mai vizitez și acum pe secție, când pot, care atunci când s-a trezit și i-am spus că a scăpat, a început să-și aducă aminte și a început să plângă încetișor. Un bătrânel la 60 și ceva de ani. Atunci, dincolo de mască și vizieră, mi-au dat și mie lacrimile. Pentru că realiza că e viu și că a scăpat dintr-o strânsoare a morții din care nu toți scapă”, scrie Laurențiu Codescu.